Instituţiile prinse cu mâţa-n sac de Curtea de Conturi susţin că au recuperat sumele acordate necuvenit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinse la înghesuială de către Curtea de Conturi instituţiile bistriţene susţin că au recuperat sumele acordate ilegal sau că sunt pe cale de a o face FOTO: Adevărul

Potrivit raportului Curţii de Conturi, în patru instituţii din judeţ s-au găsit nereguli în urma controlului efectuat. Este vorba despre Casa Judeţeană de Pensii, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Potrivit reprezentanţilor acestora sumele plătite ilegal au fost plătite.


Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de peste 36.000 de lei la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud cauzat de plăţi ilegale unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească indemnizaţii.

Printre plăţile ilegale descoperite de Curtea de Conturi se numără indemnizaţii de însoţitor acordate unor persoane care mai beneficiau şi de alte ajutoare, dar şi acordarea alocaţiilor aparţinătorilor unor minori decedaţi.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, mare parte din această sumă a fost recuperată, fără însă a se preciza dacă s-a apelat sau nu la justiţie.

Acordarea ajutoarelor necuvenite a creat o gaură în bugetul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale de aproape 1 milion de lei. Cele mai multe plăţi vizează ajutoarele de încălzire, indemnizaţia de creştere a copilului, precum şi asigurarea venitului minim garantat.

Suma totală acordată ilegal mamelor care nu au muncit anterior naşterii copilului sau au fost plătite de către angajator pe durata concediului maternal se ridică la aproape jumătate de milion de lei.
Şefa instituţiei, Doina Sigmirean a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la sfârşitul anului trecut că a apelat la justiţie pentru a recupera debitele restante şi că jumătate din sumă deja a fost încasată.

Casa Judeţeană de Pensii a fost şi ea mustrată de Curtea de Conturi, după ce a decoperit că stă prost cu procedurile de executare silită pentru recuperarea datoriilor, dar şi că a acordat indemnizaţii pentru revoluţionari mai mari decât trebuie sau că a acordat ajutoare celor care mai primeau şi de la alte instituţii.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei toate sumele acordate necuvenit au fost recuperate de către instituţie, fără a se apela la instanţă.

Nereguli s-au găsit şi la CAS Bistriţa-Năsăud, plăţile acordate ilegal ridicându-se la peste 35.000 de lei. Găurile în buget au fost create prin decontarea medicamentelor şi serviciilor medicale unor pacienţi deja internaţi, pensionarilor care mai aveau şi alt venit, dar şi celor care aveau o pensie mai mare de 700 de lei.

Reprezentanţii instituţiei susţin că sumele decontate pentru pensionarii care mai aveau şi alt venit sau pentru cei care aveau o pensie mai mare de 700 de lei au fost recuperate integral, în timp ce pentru cei care figurau internaţi şi au cerut decontarea medicamentelor termenul de plată a fost prelungit până în sfârşitul lunii iulie a acestui an.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil