Iluminatul de sărbători i-a costat 33.000 de lei pe bistriţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Bistriţa plăteşte 33.000 de lei pentru luna în care oraşul a fost luminat de sărbătorile de iarnă. Oamenii spun iluminatul festiv că este o risipă de bani. Niciun salariu mediu net al unui bistriţean, 980 de lei, nu ajunge pentru a plăti o zi iluminatul festiv.

Factura pentru luna 15 decembrie 2010-15 ianuarie 2011 în care a funcţionat iluminatul festiv este de 33.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, spune că în fiecare an se dau jos târziu instalaţiile şi ghirlandele luminoase amenajate pentru Crăciun şi Revelion. „De regulă, în fiecare an, ţinem iluminatul festiv o lună. Cele 500.000 de beculeţe din instalaţie merg toată noaptea. Oraşul arată bine luminat", afirmă Mihai Ruşti. Acesta mai zice că pentru o lună de iarnă, Primăria Bistriţa achită în jur de 130.000 de lei comparativ cu o lună de vară, când costurile iluminatului stradal sunt de 80.000 de lei. Ghirlandele vor fi luate jos în jurul date de 15 ianuarie.

Mai scump decât salariul mediu net pe noiembrie

Bistriţenii nu se aşteptau ca luminile care au împodobit oraşul de Crăciun şi Revelion să coste atât de mult. Unora nu le ajunge nici salariul pe o lună ca să plătească o zi iluminatul festiv. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Bistriţa-Năsăud, venitul mediu net în luna octombrie a fost 980 de lei. „1100 de lei pe zi e cam mult. Ar trebui să le aprindă doar în noaptea de Crăciun şi de Revelion", este de părere Margit Cotric, o pensionară de 67 de ani din Bistriţa.

Alţii sunt inventivi şi cred că autorităţile ar trebui să întocmească un proiect pentru a utiliza energiile alternative în folosul comunităţii. Asociaţia EcoRodna, organizaţie nonguvernamentală cu scopul conserva patrimoniul natural şi cultural al județului, susține necesitatea economisirii energiei electrice prin iluminatul stradal în Bistrița, cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă. „Recomandăm amplasarea panourilor solare care să susțină iluminatul stradal atât pentru instalațiile cu becuri ce împodobesc oraşul pe perioada de iarnă, cât și iluminatul normal pe întreaga perioadă a anului, având ca modele diverse oraşe din Germania, Austria", susţine preşedintele Asociaţiei EcoRodna, Claudiu Iuşan, biologul Parcului Naţional Munţii Rodnei.

Instalaţie festivă de 15 km, care ajunge până la Livezile

De sărbători, principalele străzi ale Bistriţei au fost luminate de instalaţii care măsoară aproape 15 km. Ghirlandele au 500.000 de beculeţe au fost aprinse pe 15 decembrie 2010. „Primăria Bistriţa nu a achiziţionat alte ghirlande pentru a lumina oraşul de sărbători deoarece consideră că acelea de anii trecuţi sunt încă bune, deşi sunt vechi de 15 ani, deci instalaţia ajunge până la Livezile", afirmă Ruşti. Ghirlandele au circa 500.000 de beculeţe şi măsoară în jur de 15 km lungime.

Vocea străzii

Simion Buzan, taximetrist, 46 de ani

"Multe oraşe din ţară au renunţat la iluminatul festiv de sărbători. La ce viaţă grea ducem, nu văd rostul acestor ghirlande şi beculeţe. E o cheltuială în plus şi degeaba"

Marius Morar, recepţioner, 21 de ani:

„Nu e o sumă mare. Cred că ar trebui restrânsă perioada în care să fie aprinsă această instalaţie. Din data de 3 sau 4 ianuarie nu-şi mai are rostul"

Amalia Scurtu, elevă la Grup Şcolar Forestier, 18 ani

„Mi se pare foarte mult. Mai bine foloseau banii în alte scopuri. Mai bine făceau adăposturi pentru oamenii săraci sau ajutau copiii bolnavi, care chiar au nevoie de bani"

 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”