Ica Sigartău a adus gimnastica ritmică la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ica Sigartău

Antrenoare de 34 de ani, Floarea Sigartău sau Ica, cum o ştiu toţi, este convinsă că gimnastica ritmică e sportul cel mai complet.

A venit la Bistriţa acum 26 de ani şi acum este profesoară de gimnastică ritmică la secţia cu acelaşi nume, existentă la Liceul cu Program Sportiv din oraş. Ica Sigartău a adus, la Bistriţa, prin micile sportive pregătite de ea, primele medalii la campionatele naţionale şi europene de gimnastică ritmică. „Pe plan profesional, mi-am îndeplinit visele. Am avut sportivi campioni naţionali şi europeni. Am reuşit tot ce mi-am propus", spune antrenoarea.

Nu se vedea cadru didactic, ci psiholog

De mic copil, Ica Sigartău a făcut balet şi gimnastică sportivă. Ea povesteşte că a practicat gimnastica şi în liceu până când o problemă apărută la coloana vertebrală a determinat-o să se oprească. „Atunci visam să devin psiholog sau sociolog. Nici prin cap nu-mi trecea să mă fac profesoară sau antrenoare de gimnastică ritmică, însă există un drum al vieţii care ne-a fost scris şi pe care, inconştienţi, îl urmăm", este de părere Ica Sigartău.

Aceasta a dat admitere la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, dar a picat cu doar 2 sutimi. La scurt timp s-a înscris la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, cum se numea atunci Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. A intrat printre primii.

În anul I a făcut practică la micuţele sportive de la lotul naţional de gimnastică ritmică şi s-a îndrăgostit de gimnastica ritmică. „Nu-mi venea să cred ce puteau face acele fetiţe de la lot. Exerciţiile lor aveau mişcări graţioase, însă precise şi bine sincronizate. Totul era simplu, impresionant, te fascina. Nu se citeau o clipă, de pe chipul lor, oboseala, orele nedormite sau emoţiile. Toate le ascundeau în spatele unui zâmbet natural", mărturiseşte Ica Sigartău. Atunci, gimnastica ritmică a devenit o parte din sufletul ei.

Bistriţa, o grea încercare

După ce a absolvit Institutul a fost repartizată la Brăila, unde a făcut performanţă. În cei şase ani, câţi a petrecut acolo, reuşitele au venit în lanţ. Antrenoarea povesteşte că lucra cot la cot cu fetele din lotul judeţean, aşa cum face şi acum la Bistriţa, şi rezultatele se vedeau. Avea numeroşi campioni naţionali, chiar şi mondiali.

De Brăila s-a despărţit, în 1984, ca să vină la Bistriţa, aproape de casă, de părinţi. „Mi-a fost greu să mă acomodez aici. Veneam de la campionate naţionale unde sportivele erau mereu pe podium într-un loc unde gimnastica ritmică nu era prea cunoscută", explică antrenoarea. Însă nu s-a dat bătută. A încropit o sală la Şcoala Generală nr. 2 din oraş, unde a antrenat fetiţe care aveau aptitudini spre acest sport. După 2-3 ani, elevele ei de la Bistriţa urcau pe podium, cum se întâmplă şi acum.   

ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI

În cât timp o fetiţă talentată poate ajunge la performanţă?

Fetiţele încep pe la 4 ani, mai mult în joacă, şi, în timp, rămân cele care au aptitudini. În gimnastică ritmică, la 8 ani poţi fi campioană. Un rol esenţial îl joacă şi antrenorul care trebuie să fie un pedagog foarte bun care să ştie ce să ceară de le elevul său, dar şi cum să-i ceară.

De ce şi-ar înscrie părinţii fetiţele la gimnastică?

Gimnastica ritmică e sportul cel mai complet. Chiar dacă nu vor reuşi să facă performanţă, fetele vor învăţa ce înseamnă graţia, spiritul de echipă şi vor socializa şi vor comunica mai bine. Sportul le va face mai rezistente la boli şi mai curajoase, să spună ce trebuie când trebuie.

PROFIL

Născută: 21 mai 1952, Dej

Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport

Familie: necăsătorită

Ce-i place:

Adoră lectura, dar citeşte îndeosebi texte despre psihologie şi paranormal. Îndrăgeşte muzica clasică, iar Verdi este compozitorul în care se regăseşte. „Viaţa mea, iubirile şi trăirile mele fantastice, zbuciumul, toate le simt în muzica lui Verdi", mărturiseşte antrenoarea.

Ce nu-i place:

Nu-i plac oamenii care mint, bârfesc şi care pretind că sunt ceva ce nu sunt. Şi-ar dori ca oamenii să nu-şi ascundă neputinţa în spatele minciunii, să spună cu voce tare propriile opinii şi să nu-şi mai plece capul.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG