FOTO Una dintre cele mai sărace comune din Bistriţa-Năsăud dă o lecţie de împădurire: împiedică un deal să alunece pe casele oamenilor cu ajutorul copacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În câţiva ani, pe acest deal se vor înălţa falnici goruni, pini, frasini sau chiar mălini americani FOTO: Bianca Sara

Deşi pădurile din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt tot mai rare cu fiecare an, unele comune profită de fondurile guvernamentale pentru a împiedica terenurile dezafectate să facă ravagii în localităţile lor. Este şi cazul uneia dintre cele mai sărace comune din judeţ Budeşti, care a avut de aşteptat 6 ani pentru a-şi putea împăduri 70 de hectare de teren degradat.


Vasile Codrea este la al patrulea mandat, încăpăţânându-se de câţiva ani să dezvolte comunitatea pe care o păstoreşte cu ajutorul fondurilor europene sau guvernamentale. A reuşit să asfalteze mai multe drumuri, a reuşit să le dea celor mici o grădiniţă nouă, iar anul trecut i s-a mai îndeplinit un vis: a reuşit să împădurească un prim lot de teren degradat în localitatea Ţăgşor.

Budeşti este a doua comună din judeţ care reuşeşte să acceseze fondurile guvernamentale pentru a împăduri o suprafaţă de teren degradat. Acest lucru se datorează  în special faptului că procedurile sunt greoaie, autorităţile locale din Budeşti identificând încă din 2006 terenul care s-ar preta pentru astfel de lucrări, iar din 2007 are documentaţia pregătită.

Cu toate acestea abia în 2012 a reuşit să împădurească primele trei perimetre care au o suprafaţă de aproape 70 de hectare. Al patrulea obiectiv, un lot de aproximativ 41 de hectare de teren, aşteaptă un răspuns de la Administraţia Fondului de Mediu încă din 2011. Acesta urmează a fi finanţat anul acesta prin ITRSV Cluj-Napoca.

Viitoarea pădure de la Ţăgşor pe lângă aerul proaspăt pe care îl oferă locuitorilor săi, reuşeşte să ţină în frâu un deal întreg, care risca să alunece pur şi simplu în grădinile şi peste casele oamenilor din zonă.

Răbdarea primarului Vasile Codrea s-a datorat sumei mari de bani pe care o necesită o astfel de investiţie, care nu ar fi putut fi suportată din bugetul uneia dintre cele mai sărace comune din judeţ. Valoarea celor 69 de hectare plantate până acum ajunge la 1,3 milioane de lei.

Investiţia fiind atât de însemnată, plantaţia beneficiază şi de protecţie împotriva păşunatului şi a animalelor sălbatice asigurată de un gard de sârmă ghimpată şi de şanţuri speciale care să nu permită focului să ajungă la copaci, în caz de incendiu.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj-Napoca recunosc şi ei că acesta este un exemplu de bună practică, dar şi un caz fericit, unui proprietar privat de teren de exemplu fiindu-i aproape imposibil să acceseze fonduri guvernamentale de ameliorare, asta în principal din cauza ghidului foarte stufos şi a cerinţelor mari.

Vă mai recomandăm:

FOTO Când calul paşte în zona protejată, iar micul sfârâie la doi paşi

FOTO Fotografii din Bistriţa interbelică, răsplătiţi cu peste 70 de medalii la saloanele de fotografie din Europa

 

 


 

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”