FOTO Ce făceau soţii Ceauşescu când poposeau în Bistriţa-Năsăud? Legende urbane despre cuplul comunist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivele Naţionale/Fototeca online a comunismului românesc

Bistriţa-Năsăud a fost una dintre destinaţiile preferate ale soţilor Ceauşescu, cabana Dealul Negru reprezentând oaza lor de relaxare. Cei care au avut contact cu soţii Ceauşescu spun că Elena era geloasă urmărindu-l mereu pe soţul său, pe care-l însoţea peste tot. Nici obsesia lui Nicolae Ceauşescu pentru securitate şi pentru cantitate în general nu este uitată.


Cel mai des, soţii Ceauşescu poposeau la cabana de vânătoare Dealul Negru. Cei care l-au servit şi în acea perioadă îşi amintesc faptul că Ceauşescu dorea mereu să îşi confirme calităţile în faţa supuşilor, chiar dacă acestea erau inexistente. De exemplu la partidele de vânătoare, cei care împuşcau urşii cu care mai apoi se lăuda Ceauşescu erau lunetiştii.

De altfel, aceasta era o practică comună printre comunişti, Evenimentul Zilei relatând de curând despre o vizită a liderului sovietic Nikita Hruşciov tocmai la Dealul Negru, unde nu ar fi omorât niciun urs, însă la final s-a pozat cu prada, asumându-şi-o.

Bistriţenii îşi amintesc şi de gelozia Elenei, care nu-l scăpa din ochi pe Nicolae Ceauşescu nici la vânătoare, obişnuind să-l urmărească de la balconul cabanei.

Un alt detaliu amintit de bistriţeni este faptul că cei doi erau nedespărţiţi, Elena însoţindu-l pe Nicolae Ceauşescu în toate vizitele întreprinse în ţară şi de multe ori şi în străinătate.

Deşi vestimentar nu ieşeau în evidenţă, soţii Ceauşescu preferau obiectele occidentale, aceste detalii fiind vizibile şi în amenajarea cabanei de vânătoare Dealul Negru, care respectă trendurile occidentale, cel puţin în materie de mobilier şi elemente de decor. Cu toate acestea cabana nu este aşa de spectaculoasă cum ne-am aştepta, Ceauşescu dorind-o gata cât mai repede, astfel încât finisajele nu sunt perfecte.

Nicolae Ceauşescu era de asemenea obsedat de securitatea personală, la cabana Dealul Negru construind un coridor care lega cele două corpuri pe unde aveau să treacă tăvile cu mâncare, pentru a fi ferite de eventualii duşmani care le-ar fi putut stropi cu otravă. Unii spun că soţii Ceauşescu nici nu gustau bucatele până nu le testa cineva înainte.

Acest lucru se putea observa şi când venea vorba de casa de protocol din municipiul Bistriţa, care era păzită 24 din 24 de către securişti, deşi treceau ani de zile fără ca Ceauşescu să calce pe acolo.

Fostul lider comunist adora să vadă bogăţie şi cantitate în vizitele sale de lucru, motiv pentru care la fiecare vizită, bistriţenii erau aduşi cu forţa de la fabricile şi uzinele din judeţ pentru a-l întâmpina pe Ceauşescu.



Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort