Foştii deţinuţi, sprijiniţi de Rombat să se integreze în societate cu sere şi crescătorii bio de iepuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul a fost început de Rombat şi Centrul ONISIM în această toamnă

Compania bistriţeană Rombat, alături de Centrul ONISIM, sprijină reintegrarea foştilor deţinuţi pe piaţa forţei de muncă prin asigurarea unei calificări în domeniul agricol şi al construcţiilor.

Rombat alături de Centrul ONISIM vin în sprijinul foştilor deţinuţi, asta în condiţiile în care între 60 şi 80% dintre foştii deţinuţi sunt recidivişti. Compania şi ONG-ul ajută deţinuţii oferind o calificare în domeniul agricol şi respectiv în cel al construcţiilor.

„Producătorul bistriţean de baterii ROMBAT pune la dispoziţie un teren de 3 hectare pentru un program ce vizează reintegrarea foştilor deţinuţi în societate. Aceştia vor obţine calificare de muncă în domeniul agricol, administrând şi îngrijind terenul, dar şi în cel al construcţiilor, după ce vor ridica sere ecologice”, precizează Rombat într-un comunicat de presă.

Pentru început vor fi create 7 locuri de muncă pentru foşti deţinuţi. Foştii deţinuţi au început programul încă din luna septembrie a acestui an, terenul în cauză fiind curăţat de vegetaţie. Tot în această toamnă vor fi amenajate şi populate ţarcuri pentru iepuri crescuţi în condiţii bio.

Mai puteţi citi:

Singurul deţinut din Penitenciarul Bistriţa condamnat pe viaţă rămâne după gratii. O crimă comisă în Austria i-a răpit jumătate din viaţă

FOTO Bucăţele din viaţa de deţinut transpuse pe scenă. Reabilitare prin teatru, la Penitenciarul Bistriţa



 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”