Elevul din Năsăud care a copiat la Bac a ajuns pe mâna poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul elevului din Năsăud care a fost prins în timp ce copia la bac cu telefonul mobil a fost transferat în sarcina poliţiei pentru că Inspectoratul Şcolar Judeţean nu are autoritate să facă cercetări.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Mircea Romocea, ei au trimis o comisie în această dimineaţă la Năsăud, dar s-a dovedit că ei nu au autoritate să verifice telefonul pe care s-au primit mesajele. „S-au autosesizat organele abilitate să facă cercetări în acest caz, iar telefonul va fi predat poliţiei pentru a verifica ce conţin mesajele din telefon şi cine anume a fost expeditorul lor. Cert este că acel elev a comunicat cu cineva în timpul examenului. Doi supraveghetori l-au văzut că a deschis telefonul şi a trimis şi primit mesaje", a declarat Romocea.

Comandantul Poliţiei oraşului Năsăud, Ilie Câmpan, a spus că aşteaptă să primească telefonul elevului în cursul după-amiezei. „Am discutat cu inspectorul general Vasile Marc şi în această după masă urmează să primim telefonul elevului pentru a verifica acele mesaje. Pe noi însă nu ne interesează cine a trimis acele mesaje dacă nu se dovedeşte că a fost o faptă penală", a spus ieri după-masă Câmpan. Poliţiştii năsăudeni spun că acest caz este unic în istoria postdecembristă a oraşului

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța