După un an de întârziere, CFR anunţă finalizarea lucrărilor la Gara Bistriţa Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara Bistriţa Nord trebuia să fie gata anul trecut FOTO: Bianca Sara

CFR  a anunţat  că s-au încheiat lucrările de modernizare ale gărilor Bistriţa-Nord, Slatina, Reşiţa Sud, Zalău, Giurgiu Oaş şi Botoşani. Toate aceste proiecte sunt finanţate din fonduri europene, valoare contractului ajungând la aproape 120 de milioane de lei.

După ce a prelungit termenul de finalizare a lucrărilor cu un an, CFR anunţă în sfârşit finalizarea lucrărilor la Gara Bistriţa-Nord. Deşi instituţia a făcut deja recepţia, oficialii din judeţ încă nu au făcut o inaugurare oficială.

Lucrările de modernizare a Gării Bistriţa-Nord au început în 2012, valoarea acestora ajungând la 56,5 milioane de lei. Acestea au presupus transformarea totală a clădirii care găzduieşte casele de bilete, toaleta, precum şi peroanele sau spaţiile de odihnă din exterior.

Gara Bistriţa a fost inaugurată în 1886, acelaşi an în care a fost pusă în funcţiune calea ferată care leagă judeţul Cluj de Bistriţa-Năsăud. Aceasta avea drept scop dezvoltarea exploatării zăcămintelor de fier de la Rodna. Pentru ca această gară să fie ridicată a fost nevoie de permisiunea guvernului ungar.

Preţ de 100 de ani, clădirea care adăposteşte Gara Bistriţa nu a avut parte de renovări majore, ultimele modificări fiind făcure în anul 1996, chiar când şi-a sărbătorit centenarul. S-au modificat atunci casele de bilete sau sala de aşteptare, la recepţia lucrărilor fiind prezent şi Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor.



Vă mai recomandăm:

Gara Bistriţa, construită pentru sprijinirea mineritului de la Rodna. La aproape 130 de ani de la inaugurare îşi schimbă faţa

Termenul de finalizare a Gării Bistriţa Nord, prelungit. Întârzierile se datorează constructorului


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani