Doina Petrean este pofesoara de georgrafie pasionată de călătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Petrean a înfiinţat facultatea de turism la Bistriţa

După 30 de ani în care a fost pe rând director, inspector şcolar, inspector general dar şi cadru didactic universitar, profesoara crede că nimic nu se compară cu munca la catedră

Dascăl de vocaţie, Doina Petrean are o relaţie specială cu sala de clasă.  În faţa elevilor, singurul său etalon profesional, uită de orice oboseală, probleme personale şi predă întotdeauna cu pasiune. „Munca de dascăl mă defineşte. Elevul este cel mai mare critic al meu. În ochii lor văd întotdeauna dacă fac bine sau nu ceea ce fac. Alături de ei nu percep trecerea timpului. Mă simt la fel de tânără ca şi acum 29 de ani, pentru că în faţa mea nu văd decât tinereţe ", îşi dezvăluie profesoara trăirile.  Chiar şi atunci când a fost inspector de specialitate sau inspector general adjunct nu a putut renunţa la contactul cu elevii: „Întotdeauna mi-am păstrat câteva ore de predare. În faţa unui birou simţeam că îmbătrânesc„ îşi aminteşte profesoara.

 Iar predarea este o experienţă mereu proaspătă. Chiar şi acum îşi pregăteşte lecţiile cu aceeaşi minuţiozitate deşi este coautor al mai multor manuale alternative, sinteze pentru examen sau culegeri de texte de specialitate.

Geografia, marea iubire

În liceu a cochetat cu medicina, însă pasiunea pentru geografie a trimfat până la urmă. Călătoriile, contactul cu alte lumi au fascinat-o din adolescenţă, din vremurile în care toate acestea păreau mai degrabă un vis. Modelul de viaţă a fost profesoara de geografie din anii de liceu şi poveştile ei fascinante, iar impulsul pentru a se decide,  un concurs de cultură generală intitulat în spiritul vremurilor „Ţara mea-mândria mea". După absolvirea facultăţii , în 1978 moldoveanca prin naştere şi-a urmat soţul la Bistriţa şi a devenit ardeleancă cu acte în regulă: „Nici nu ştiu acum ce sunt. Moldova m-a născut şi educat, dar aici m-am împlinit profesional, " spune zâmbind.

„Liviu Rebreanu", piatră de hotar

De 24 de ani Doina Petrean predă la Colegiul „Liviu Rebreanu"  şi este atât de legată de sufleteşte de liceu, încât a declinat oferta de a-l părăsi pentru un post permanent în mediul universitar:  „în Liviu Rebreanu cunosc fiecare piatră şi îmi place să cred că, dacă astăzi este şcoală europeană mi se datorează o părticică cât de mică şi mie. Numele Doinei Petrean este legată şi de Facultatea de Turism de la UBB, care a deschis o filala din Bistriţa după multe insistenţe: „în 1997 eram inspector general adjunct când i-am propus ministrului Marga să facem secţia de turism. I-am spus că Bistriţa are resurse turistice extraordinare şi că numai exploatându-le se va dezvolta economic". Cu ajutorul profesorului Marga dar şi a profesorului Cocean de la Geografie, proiectul a prins contur. Chiar dacă începuturile au fost extrem de dificile: „îmi amintesc că în primii ani ziua stăteam la Inspectorat şi noaptea scraim cursuri. Am făcut epicondelită, o afecţiune a cotului din pricina scrisului", povesteşte profesoara.

Ce-i place: adevărul, lucrurile clare. Îi place ca oamenii să-şi asume responsabilităţile şi să le ducă la capăt. Iubeşte călătoriile, lectura şi muzica, îndeosebi opera

Ce nu-i place: vremurile politice pe care le trăieşte. Detestă lipsa de coeziune a deciziilor pe care le iau decidenţii politici, bălăcăreala continuă şi faptul că au reuşit să bagatelizeze meseria de dascăl

Întrebare şi răspuns :

Câte ţări aţi reuşit să vizitaţi şi care dintre călătorii v-au marcat mai mult?

D. P. În Europa le-am vizitat aproape pe toate, prin Portugalia şi Olanda doar am trecut, iar  Irlanda, Islanda şi Finlanda mai rămâne să le văd. Dintre toate , în Norvegia am trăit o experienţă extraordinară: m-am aşteptat să găsesc un popor rece, dar am dat peste nişte oameni calzi, modeşti, cu o înţelegere extraordinară a lucrurilor, pe care n-am întâlnit-o nicăieri. Cu toate acestea dacă mă întrebi unde mi-ar place să trăiesc aş răspunde fără ezitare: Grecia. Pentru mine această ţară este ca o carte deschisă şi dacă se întâmplă cumva ca într-o vară să nu ajung pe acolo, ceva îmi lipseşte în acel an.

Profil:

Născută: 2 iunie 1955, Mogoşeşti, judeţul Iaşi

Studii: Facultatea de Geologie-Geografie Iaşi, 1978

Profesie: Profesoară Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" Bistriţa

Stare civilă: văduvă, o fată şi o nepoţică de 1 an

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța