Cum s-au lepădat emigranţii ardeleni de identitatea naţională în SUA. Povestea exodului uriaş de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial
0Puţini ştiu că zeci de mii de ardeleni au ajuns în SUA imediat după Primul şi cel de-Al Doilea Război Mondial. Dacă unii au ales să se întoarcă cu agoniseala din ţara tuturor posibilităţilor pe pământul natal, unde au investit economiile, alţii s-au zbătut în SUA şi au ajuns să uite de România.
Ardelenii au început să îşi îndrepte atenţia spre „ţara tuturor posibilităţilor” încă de la finalul secolului al XIX-lea. Mare parte din pătura de emigranţi români din această perioadă a fost formată din ţărani transilvăneni care se aflau sub ocupaţie străină.
Aceştia erau determinaţi să-şi încerce norocul în SUA de persecuţiile politice şi religioase, dar şi de condiţiile economice precare. De asemenea, nu este de ignorat nici situaţia demografică, sporul demografic şi surplusul de mână de lucru neabsorbită determinându-i pe ardeleni să plece cât au văzut cu ochii.
„Românii transilvăneni au ales această formulă pentru a-şi asigura un câştig substanţial în cel mai scurt timp posibil, pentru ca ulterior, la întoarcerea în ţară să-şi poată cumpăra pământul necesar unui trai lipsit de greutăţi”, precizează istoricul Radu Hriniuc.
Ţăranii români, neştiutori de carte, s-au trezit într-o lume nouă, stranie, unde lumea se vede din alt unghi şi era în contradicţie cu satul său natal.
„Au acum sentimentul că şi-au pierdut satul lor natal, căci durerea dezrădăcinării îl macină şi este dezamăgit de căutări fără noimă. În oraşe se destramă acea comuniune între om şi natură, anotimurile nu mai sunt la fel. În acele momente, cel mai important refugiu este Biserica, credinţa şi speranţa, ducând o politică agresivă de apărare şi conservare împotriva străinii lumi noi. După Primul Război Mondial, un număr important de emigranţi români s-au întors la casele lor în Transilvania, trăind speranţa unui nou început în patria mamă, dar pe de altă parte, cei rămaşi în America şi-au continuat existenţa în ţara adoptivă, în cadrul comuntităţilor deja bine închegate”, explică istoricul, în studiul „Românii-americani, între identitate etnică şi asimilare”.
Elitele s-au dezis de poporul român
După 1945, în SUA au intrat 20.000 de români, în principal din rândul elitelor. Dacă cei din primul val de emigranţi au încercat să păstreze identitatea românească, noul val elitist şi-a negat din prima patria mamă. Istoricii spun că emigranţii care au ajuns în SUA în perioada comunismului au fost atât de marcaţi de ororile regimului încât odată ajunşi în America şi-au negat identitatea românească.
Noul val de emigranţi sunt obligaţi să înveţe limba engleză, să frecventeze şcoala în limba ţării mamă. Dacă aceste impuneri au cunoscut o puternică opoziţie la început, ulterior este acceptată. Uşor, uşor, puţinii ardeleni care nu şi-au negat identitatea renunţă şi la obiceiul de a se căsători în comunitate, pierzându-se aproape toate elementele culturii româneşti.
”Sunt şi cei care au eşuat în SUA, nefiind pregătiţi să înfrunte duritatea şi asprimea vieţii americane, aceştia trăiesc izolat, la marginea ocietăţii. Sunt oameni care trăiesc izolaţi, trăiesc între ei, sunt hăituiţi de coşmarele lumii din care au venit şi în acelaşi timp trăiesc la marginea unui sistem uriaş pe care nu-l înţeleg şi de care sunt mereu înfrânţi, sunt oameni care se consideră în continuare hăituiţi de coşmarele lumii din care au venit şi în acelaşi timp trăiesc la marginea unui sistem uriaş pe care nu-l înţeleg şi de care sunt mereu înfrânţi, sunt oameni care cred în culte şi farfurii zburătoare”, dezvăluie Radu Hriniuc.
Vă mai recomandăm:
Cum i-au alungat habsburgii pe ţăranii români din Transilvania cu taxe mari, bătăi şi umilinţe