Cum a transformat un şef de post comuna pe care trebuia să o păzească în moşia sa personală. Poliţistul „autoriza” fărădelegile în ţinutul cireşelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum se poate transforma o comună într-o moşie? Răspunsul îl are un şef de post din Bistriţa-Năsăud, care s-a făcut stăpân pe comuna pe care trebuia să o păzească. Oamenii spun că acesta practic „autoriza” fărădelegile în comună şi îndemna asistaţii social să fure, în scopuri personale. Acesta făcea ţuică din fructe furate, pe care mai apoi o vindea la negru.

Savu Relu este şef de post în comuna Braniştea din anul 2012. Atunci a şi început calvarul oamenilor care trăiesc în comuna supranumită „patria cireşelor”, unde 80% din populaţie trăieşte din livezile de cireşe. 

Tactica folosită de poliţistul din Mureş pare desprinsă parcă din romanele de acţiune. Acesta practic „autoriza” fărădelegile în comună şi îi proteja pe cei care furau pentru el.

Oamenii din zonă spun că asistaţii social din comună erau obligaţi să fure fructe pentru el din livezile sătenilor. Fructele mai apoi ar fi fost transformate în ţuică, alcoolul fiind transportat la tatăl omului legii care locuia în Târgu Mureş. Omul avea „sarcina” să comercializeze la negru alcoolul produs de poliţist. Nu de puţine ori, poliţistul transporta ţuica de la cazan la locuinţa sa chiar cu maşina din dotare. 

„I-a dus la taică-su în Târgu Mureş cu maşina mea personală ţuică. Era vorba de sute de litri. El stătea lângă mine îmbrăcat în poliţai. Vă daţi seama de ce era îmbrăcat aşa, să nu ne oprească cineva, să ne facă vreun control”, susţine Imre Mora, unul dintre bărbaţii obligaţi să transporte ţuică pentru poliţist. 

De ce s-ar fi pretat oamenii la ilegalităţi pentru cel care ar fi trebuit să îi păzească? Ei bine, cei care nu mergeau la muncă la poliţist erau pedepsiţi cu amenzi sau cercetări penale. 

Lemnele confiscate încălzeau sediul poliţiei şi locuinţa de serviciu

O altă practică neortodoxă era confiscarea de camioane şi căruţe cu lemne. Acestea însă nu ajungeau la ocolul silvic cum spune legea, ci erau vândute la negru sau folosite pentru încălzirea sediului poliţiei şi a locuinţei de serviciu. 

Unul dintre săteni susţine chiar că poliţistul i-a confiscat un camion cu trei metri cubi de lemn. Şeful de post s-ar fi răzbunat pentru faptul că i-a cerut omului la un moment dat o piesă de la un tractor, iar acesta ar fi refuzat să i-o dea.

„Treaba asta el o face de 4-5 ani de zile. Nu se poate să confişti N maşini de lemne şi efectiv să nu le predai niciunde. Face multe abuzuri de când e şef de post aici. Lemnul pe care îl confisca îl vindea el pe urmă ilegal”, a declarat Tiberiu F., bărbatul căruia i s-a confiscat camionul de lemne.

Unul dintre localnici, se pare, nu a mai făcut faţă comportamentului şi terorii poliţistului şi l-a luat la bătaie. Acesta este cercetat pentru lovire şi alte violenţe de judecătorii Judecătoriei Beclean. 

Toate fărădelegile şefului de post au ajuns şi la urechile anchetatorilor, care îl cercetează penal pentru mai multe infracţiuni. Momentan, şeful de post a fost suspendat şi pus la dispoziţie. Acesta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile. 

Vă mai recomandăm:

Poliţistul-proxenet din Bistriţa. Şi-a pus iubita să se prostitueze chiar în casa în care locuiau împreună cu un copil

Poliţist corupt, daune morale de peste 20.000 de lei pentru celula prea mică, lipsa geamului şi toaleta murdară

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?