Cum a inaugurat Primăria Bistriţa, pe ascuns, o pârtie de 7 milioane de euro când s-a terminat zăpada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, Primăria Bistriţa a inaugurat, departe de ochii presei şi ai bistriţenilor, o investiţie de 7 milioane de euro. Este vorba despre o pârtie amenajată lângă oraş, pe care însă nu se poate schia, din pricina vremii.

În luna august a anului 2015, primarul oraşului Bistriţa, Ovidiu Creţu semna contractul de începere a lucrărilor la o pârtie de schi, situată pe un deal la doi paşi de municipiu. Lucrările au început o lună mai târziu şi trebuiau finalizate la mijlocul anului 2016, pentru ca pârtia să poată fi utilizată luna aceasta. 

Lucrările s-au prelungit până în luna februarie a acestui an, municipalitate văzându-se în postura de a inaugura o pârtie de schi acoperită cu noroi, pe temperaturi care nu permit practicarea sporturilor de iarnă în Bistriţa. Asta după ce iarna aceasta a nins ca în poveşti în Bistriţa încă din decembrie. 

Întrucât pârtia nu poate fi folosită, aceasta a fost inaugurată pe ascuns, departe de ochii presei. Se pare că planurile municipalităţii sunt să forţeze puţin iarna şi să o inagureze oficial în acest weekend, când se anunţă temperaturi mai scăzute. 

„Spre finalul săptămânii se anunţă temperaturi scăzute şi o să încercăm să forţam, să folosim tunurile de zăpadă la capacitate maximă şi să refacem stratul de zăpadă pe pârtia de schi pentru a putea fi dată în folosinţă”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro primarul Ovidiu Creţu.

Întârzierile au fost date nu doar de lucrări, ci şi de controlul telescaunului, a problemelor cu tunurile de zăpadă şi a lipsei unei firme care să administreze pâria de schi.

Pârtia de schi a costat în total aproape 7 milioane de euro cu tot cu TVA. Pentru materializarea proiectului, care a fost cel mai contestat întreprins de Primăria Bistriţa, municipalitatea s-a împrumutat din bancă.

Echipamentele funcţionează, deşi pârtia nu poate fi folosită FOTO: Remus Rus 

Acesta este cel mai contestat proiect al Primăriei Bistriţa. Se pare că temperaturile tot mai crescute de la Bistriţa, altitudinea la care a fost amenajată pârtia şi costurile mari ale investiţiei au exclus şi finanţarea europeană.

Pârtia a fost dotată cu un telescaun, patru tunuri de zăpadă şi un lac de acumulare de 5.000 de mc pentru producerea zăpezii artificiale. Cota cea mai înaltă a pârtiei se situează la +674,03 metri, diferenţa de nivel fiind de 218,46 metri. 


Cam aşa arată drumul de acces spre pârtia de schi (Foto: Remus Rus)

Pârtia, administrată de firma care a umplut Bistriţa de mere, ouă şi struţi 

În luna ianuarie, Primăria Bistriţa a găsit şi un administrator al pârtiei. Este vorba despre firma S.C. Euroaplin, care va încasa pentru trei luni de administrare a pârtiei aproape 300.000 de lei. 

Dumitru Tănase, omul de afaceri care administrează firma care a luat naştere în toamna anului 2016, mai deţine un SRL, care fabrică materiale din fribră de sticlă. În ultimii ani, această firmă a încasat peste 20.000 de euro de la Primăria Bistriţa pentru confecţionarea unor struţi, mere şi ouă din fibră de sticlă.

Pentru 10 struţi, Primăria Bistriţa a cheltuit peste 40.000 de lei, iar pentru 12 ouă gigant a alocat 25.000 de lei. Merele uriaşe din fibră de sticlă au închiţit şi ele 37.000 de lei. 

Vă mai recomandăm:

Grandomania e la ea acasă la Bistriţa. Ce le promit candidaţii alegătorilor: de la pârtii de schi la parcări mecanizate „smart”

Cum va arăta domeniul schiabil de la Colibiţa. Investiţia se ridică la 15 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte