Contractul de finanţare pentru campusul Colegiului Naţional Liviu Rebreanu a fost semnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi a fost semnat contractul de finanţare pentru realizarea campusului Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”. La semnarea contractului a fost prezent şi premierul Victor Ponta, dar şi vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Transporturilor Ioan Rus. Valoarea contractului ajunge la 7 milioane de euro.

Nu mai puţin de 7 milioane de euro au fost alocaţi pentru realizarea campusului Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”.

„Vreau să vă atenţionez domnule primar şi domnule director, că acest contract are termen de finalizare 15 luni, vă atenţionez că după decembrie 2015 nicio facturp nu mai poate fi trimisă la Bruxelles şi vreau să fiţi atenţi, dar şi constructorul ca termenul să fie respectat şi calitatea lucrărilor să fie ireproşabilă. Vom monitoriza calitatea lucrărilor”, a declarat joi, la semnarea contractului, vicepremierul Liviu Dragnea.

Proiectul campusului include consolidarea şi modernizarea clădirii centrale, precum şi reabilitarea şi mansardarea actualei şcoli generale. Internatul va fi şi el modernizat şi transformat în minihotel cu garsoniere pentru profesori. Va fi ridicată o clădire care va găzdui bucătăria şi cantina,  iar parcul dendrologic va fi şi el reabilitat.



Vă mai recomandăm:

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, prima şcoală cu catalog online. Elevii, revoltaţi

Cu toaletă de 300.000 de lei, elevii din Dobric îşi fac nevoile tot în fundul curţii




 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model