Consilierul Gheorghe Tuţă: Valorile şi obiectivele creditului nu se potrivesc cu hotărârile de Consiliu Local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul conferinţei de presă de vineri, consilierul local Gheorghe Tuţă a ţinut să precizeze că valorile şi obectivele pentru care primarul a angajat creditul nu se potrivesc cu ce a hotărât Consiliul Local în 2012 şi respectiv 2013.

„Am constatat că nu se potrivesc valorile şi obiectivele pentru care primarul a angajat creditul. Care sunt sumele pe fiecare obiectiv? Sunt două hotărâri de Consiliu Local, în 2012 şi 2013. Din ce a spus primarul, constatăm că sunt diferite sumele faţă de ce a hotărât Consiliul Local”, a explicat în cadrul conferinţei de presă de vineri, consilierul local Gheorghe Tuţă.

Acesta a mai spus că a cerut să vadă pe ce anume se duc banii la Direcţia Economică a Primăriei, însă i s-a refuzat acest lucru. Potrivit consilierului local, democrat-liberalii au sprijinit Wonderland-ul, însă atunci când era vorba ca proiectul să fie finanţat printr-un parteneriat public-privat sau din fonduri europene.

Atât consilierul local Gheorghe Tuţă, cât şi deputatul Ioan Oltean, au ţinut să precizeze faptul că investiţia într-o pârtie de schi pe un deal, în condiţiile în care încălzirea globală afectează şi ţări cu o tradiţie în sporturile de iarnă precum Austria, este neoportună şi irealistă.

Primăria Bistriţa a contractat un împrumut de 40 de milioane de lei de la Unicredit Ţiriac Bank, jumătate din această sumă urmând să meargă spre amenajarea unei pârtii de schi, iar jumătate pentru Podul Berăriei, Parcul Industrial Bistriţa Sud şi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe.



Vă mai recomandăm:

Complexul sportiv Wonderland este departe de a fi realizat. Băncile nu acordă împrumut Primăriei din Bistriţa

Pârtia de schi visată de edilul Ovidiu Creţu, desfiinţată de liberalul Andrei Rusu: avem nevoie de 400 de schiori zilnic



 

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?