Comuna bistriţeană care a atras atenţia Financial Times cu vilele impunătoare şi numărul mare de emigranţi, „campioană” la elevi săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Feldru este una dintre cele mai bogate din Bistriţa-Năsăud FOTO: Primăria Feldru

Două dintre cele mai mari şi bogate comune din Bistriţa-Năsăud Maieru şi Feldru, care înregistrează numărul cel mai mare de emigranţi din judeţ sunt campioane la cerut bani de liceu, potrivit datelor oferite de către Ministerul Educaţiei, care a publicat lista cu elevii săraci care primesc bani de la stat pentru a-şi continua studiile.

O plimbare prin comunele bistriţene Feldru şi Maieru te duc cu gândul că te afli într-un orăşel şi nu în mediul rural. Vilele impunătoare, ridicate după ani buni petrecuţi printre străini sunt completate de pizzerii, cafenele şi magazine cu haine.

Comuna Feldru chiar a atras atenţia în 2006 prestigiosului „Financial Times”, care a trimis un reporter în localitatea bistriţeană pentru a vedea cum şi în ce investesc românii banii făcuţi în străinătate. Potrivit materialului publicat la acea dată, din cei 8000 de locuitori ai comunei Feldru, 3000 erau plecaţi în străinătate, majoritatea în Spania.

Ştefan Sângeorzan, primarul de la acea dată al comunei, spunea că după 3-4 ani de muncă, românii se întorc cu banii de o casă şi că vara este perioada în care locuitorii comunei păstorite de dânsul se întorc acasă să se „mândrească” cu maşinile scumpe şi să continue lucrările la vilele impunătoare.

8 ani mai târziu, situaţia pare să fie similară, primarul Grigore Ţiolan spunând că din cei 7524 de locuitori ai comunei sale, aproximativ 2000 sunt plecaţi în străinătate.

Comună bogată cu elevi săraci

Deşi bogăţia din Feldru este vizibilă cu ochiul liber, comuna bistriţeană este fruntaşă la cerut bani de liceu. Astfel, anul acesta 135 de elevi cu venituri reduse din Feldru şi din satul aparţinător Nepos au cerut bani de liceu.

Grigore Ţiolan spune că numărul acestora este mult mai mic, spre 50, însă îl contrazic datele oferite de Ministerul Educaţiei. Edilul mai spune că printre cei care primesc bani nu se numără şi elevi cu părinţii plecaţi în străinătate şi că acest lucru chiar se verifică de către angajaţii primăriei.

Cu toate acestea, comuna are antecedente la înşelat sistemul, zeci de locuitori ai Feldrului fiind obligaţi în ultimii ani să returneze banii primiţi necuvenit sub formă de ajutoare sociale, după ce nu şi-au declarat toate bogăţiile.

Următoarea pe lista comunelor cu un număr mare de elevi „săraci” este Maieru, cu 98 de cereri aprobate. Precum Feldru şi comuna Maieru este una bogată unde te întâmpină vilele impunătoare încă de la intrarea în localitate.

Şi comuna Maieru este una bogată în...vile impunătoare (Foto: Bianca Sara)

Vă mai recomandăm:

Cum se mai păstrează printre vilele din comuna bistriţeană Maieru unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Sânziene

Una dintre cele mai sărace comune din Bistriţa-Năsăud dă o lecţie de împădurire: împiedică un deal să alunece pe casele oamenilor cu ajutorul copacilor

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie