Centrul turistic dedicat Parcului Naţional Munţii Rodnei ar putea să nu se materializeze. Primăria Rodna nu are bani nici de TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beneficiară a proiectului este şi Primăria Rodna, dar şi Parcul Naţional Munţii Rodnei

Cu ajutorul fondurilor europene Rodna trebuia să găzduiască un centru turistic, care are în centru Parcul Naţional Munţii Rodnei şi care include şi două trasee turistice care se întind pe 12 kilometri. Întreg proiectul ar putea să se ducă pe apa sâmbetei pentru că Primăria Rodna nu-şi pemite să plătească nici TVA-ul în valoare de 2,5 milioane de lei.


Centrul turistic de la Rodna va avea o recepţie, o sală de habitate şi specii, una pentru proiecţii video, dar şi una de conferinţe sau una de educaţie ecologică. La etajul al II-lea al clădirii urmează să fie amenajate săli de expoziţie. Construcţia urmează a fi ridicată pe locul dispensarului care va fi demolat.

Pe lângă centrul turistic, proiectul prevede şi amenajarea a două trasee turistice pe o lungime de 12 kilometri, precum şi instruirea personalului Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei în managementul conflictului şi tehnici de negociere cu factori de interes local. Presupune, de asemenea, şi sesiuni informative pentru comunităţile din apropiere şi materiale publicitare.

Potrivit mesagerul.ro, Primăria Rodna nu are nici măcar 2,5  milioane de lei care reprezintă TVA-ul, sumă necesară pentru continuarea proiectului. 80% din proiect este finanţat din fonduri europene, în timp ce 20% de Guvernul României.

"Dacă am putea fi înţeleşi de unii factori de decizie din zona fiscală pentru a primi un avans şi din acest avans să putem deconta şi TVA-ul, atunci ne-am putea apuca de muncă. Singura şansă pentru a nu pierde acest  proiect ar fi prelungirea perioadei de implementare," a declarat pentru mesagerul.ro, primarul comunei Rodna, Alexandru Năşcan.
 

Vă mai recomandăm:

Betonul din curtea policlinicii va fi înlocuit cu pavaj, iar clădirile vor avea lift, sistem de ventilare modern şi sistem de supraveghere

FOTO Pasajele din centrul vechi, transformate din WC-uri publice în reginele balului

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG