Călare, în căutarea narciselor sălbatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Narcisele din masivul Saca mai pot fi admirate doar două săptămâni. Turiştii care vor să ajungă în Poiana Narciselor au la dispoziţie un program ecvestru cu cai de la Herghelia din Beclean, ghid şi cazare la cabană.

Călătorii care ajung în Munţii Rodnei au parte zilele acestea de un spectacol natural unic: poiana cu narcise în floare din Masivul Saca, la 1600 de metri altitudine. Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei (APNMR) organizează drumeţii ecvestre până în poiană , şi în funcţie de timpul turiştilor pachetele oferite sunt de o zi, trei zile şi în mod excepţional de o săptămână. Patru cai de rasă de la Herghelia Beclean şi un ghid călare stau la dispoziţia turiştilor amatori de excursii inedite. Programul durează maximum trei săptămâni, adică perioada de înflorire a narciselor sălbatice.

 O călătorie de o zi pe traseul Valea Vinului, Poiana cu Narcise, Izvorul Roşu, Valea Secii,  care înseamnă patru-cinci ore călare, alături de un ghid, plus o oră de mers pe jos costă 150 de lei. Varianta de trei zile este 220 de lei, iar în preţ intră cazarea la cabana din Valea Vinului. Masa trebuie însă să şi-o asigure turistul: „Cabana are bucătărie dotată, iar turiştii pot găti. Din păcate nu putem asigura şi masa, pentru că era nevoie de mai multe avize sanitar-veterinare", explică directorul APNMR, Doina Jauca. Acesta este şi motivul pentru care excursiile de şapte zile sunt organizate mai rar.

Vremea n-a prea ţinut cu organizatorii

Primele narcise din poiana n-au prea avut vizitatori din pricina ploilor şi timpului nefavorabil. „Am avut rezervări pentru săptămâna trecută, însă turiştii au renunţat din cauza vremii potrivnice. Prognoza meteo stă ceva mai bine pentru weekendul viitor şi s-au anunţat mai mulţi turişti. Sper să recuperăm.", spune Doina Jauca. Potrivit acesteia narcisele sălbatice mai rezistă anul acesta cel mult două săptămâni. 

Supravegheate prin GPS

Poiana cu narcise sălbatice  din Munţii Rodnei, este monitorizată din 2004, odată cu înfiinţarea Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei. În principiu narcisele pot fi fotografiate, însă culegerea florilor este interzisă, la fel şi camparea în zonă. „ Nu spune nimeni nimic dacă îşi culeg o floare, însă nu mai mult", suna sfatul acelor din administraţia parcului. Zona este supravegheată prin sistem GPS, care le indică specialiştilor evoluţia, de la un an la altul, a suprafeţei pe care cresc florile ocrotite prin lege.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa