Bistriţa: Un om de afaceri a donat 10.000 de euro liceului unde a învăţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Retegan, un fost absolvent al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu" din Bistriţa, a renovat sala festivă a şcolii şi a dotat-o cu mobilier nou. Gestul l-a surprins pe directorul unităţii, Constantin Rus, care se bucură când vede astfel de dovezi de respect din partea foştilor elevi pentru şcolile unde au studiat.

Marius Retegan a absolvit acum 35 de ani Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" din Bistriţa. Acesta spune că îl leagă amintiri plăcute de această şcoală. „Am petrecut multe clipe frumoase în acest liceu şi am simţit nevoia să dau ceva înapoi", mărturişeşte bărbatul, în prezent managerul unei firme din Bucureşti care se ocupă cu sisteme de securitate electronică. El afirmă că mama sa, Florica Retegan, a predat matematică la „Liviu Rebreanu" şi, acum două luni, aceasta a avut întâlnirea de 40 de ani. „După acea revedere am vorbit cu mama, care locuieşte în Cluj, iar atunci mi-am zis că trebuie să fac ceva", adaugă Retegan.

Mobilier şi aparatură pentru sala festivă

Iniţial a venit la Bistriţa cu gândul să amenjeze o sală multimedia, cu aparatură electronică de ultima oră, dar văzând cum arată colegiul şi-a zis să facă totul treptat. "Am încheiat un contract pe 3 ani cu conducerea şcolii, iar anul acesta am donat mobilier şi aparatură în valoare de 10.000 de euro pentru sala festivă. În 2011 revin cu aparatură electronică pentru o sală multimedia", zice Marius Retegan.

Gest la centenar

Directorul colegiului bistriţean, Constantin Rus, afirmă că Marius Retegan l-a sunat şi i-a spus ce planuri are. "Mă bucură respectul pe care-l arată foştii elevi pentru şcoala unde au învăţat. Eu nu l-am prins pe Marius când era elev, dar am văzut că este un om care ţine la colegiul Liviu Rebreanu, mai ales într-un an când şcoala împlineşte 100 de ani", precizează Rus. "Este un gest foarte frumos", crede şi directorul adjunct al şcolii, Dorina Mathe.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate