Bistriţa: Primii sindicalişti bistriţeni au plecat spre Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii bistriţeni din sistemul sanitar au plecat la Bucureşti

În jur de 50 de protestatari au plecat, de puţin timp, spre Bucureşti, pentru a participa la acţiunile de protest de mâine. Autocarul închiriat de Sindicatul Sanitas va ajunge mâine dimineaţă în Capitală.

Cu haine groase şi merinde pentru o noapte şi o zi lungă, primii protestatarii din Bistriţa au plecat spre Bucureşti, în această seară, în jurul orei 21.00. Autocarul pus la dispoziţie de Sindicatul Sanitas s-a umplut de oameni nemulţumiţi de problemele din ţară şi care vor să îşi facă ascultat pasul alături de alte mii de români din toată ţara.

Sindicaliştii au plecat din parcarea supermarketului Kaufland, iar alte autocare, puse la dispoziţie de marile sindicate, vor lua şi ele drumul Capitalei, la miezul nopţii. Angajaţi din penitenciar, funcţionari sau muncitori de rând, medici şi alţi bugetari, în total, peste 1.000 de protestari din Bistriţa-Năsăud,  vor fi mâine în Capitală.



Potrivit liderului sindical al Sanitas, Viorel Viţelariu, sindicaliştii vor ca acţiunea lor să îi sensibilizeze pe parlamentari să voteze moţiunea de cenzură. „Noi dorim să influenţăm parlamentarii să voteze moţiunea de cenzură(...) Sperăm ca eventualul guvern de coaliţie să ne rezolve problemele şi să putem negocia cu el toate revendicările pe care le avem", a spus Viţelariu, înainte de a pleca din Bistriţa.

La ora 24.00, din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor şi din faţa Bisericii Sfânta Ana vor mai pleca sindicaliştii de la Cartel Alfa şi, respectiv, de la Sindicatul Lucrătorilor în Penitenciare. Vasile Vlad, liderul sindical al angajaţilor din Penitenciarul Bistriţa, spune că gardinenii care vor participa la protestul de mâine vor purta banderole negre pe braţ. „Am decis să purtăm doliu în semn de nemulţumire pentru situaţia în care a ajuns această ţară", a precizat liderul sindical.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!