Bistriţa-Năsăud, din nou sub avertizare hidrologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săptămâna aceasta inundaţiile au afectat mai multe gospodării din comuna bistriţeană Rodna FOTO: Adevărul

Hidrologii au prelungit atenţionarea din data de 10 iulie. Potrivit acestora sunt pericole de inundaţii în mai multe judeţe din ţară, printre ele numărându-se şi Bistriţa-Năsăud. În ultima săptămână viitura a inundat zeci de gospodării în Rodna, iar o vijelie a distrus câteva zeci de acoperişuri în comuna Salva.

Potrivit hidrologilor, vineri seara şi sâmbătă sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale. Avertizarea hidrologică expiră sâmbătă, la ora 16:00.

Printre judeţele unde râurile mici ar putea face ravagii se numără Maramureş, Mureş, Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ sau Bistriţa.

Ultima ploaie torenţială cu tunete şi descărcări electrice a pus stăpânire pe Bistriţa-Năsăud joi noaptea, însă din fericire nu a cauzat inundaţii sau alte neplăceri. Săptămâna aceasta în schimb, zeci de case din comuna Rodna au fost inundate, iar în urmă cu două zilem, o vijelie puternică a distrus zeci de acoperişuri în localitatea Salva.

Vă mai recomandăm:

Peste 100 de  gospodării din Rodna au fost inundate în urma unei ploi torenţiale

Copil de 3 ani şi jumătate din Posmuş, luat de viitură. Micuţul a murit



 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!