Bistriţa: Monografia Protopopiatului se face pe bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protopopul Alexandru Vidican arată prima ediţie a monografiei, din 2008

Consiliul local a alocat 16.000 de lei din buget pentru editarea unei Monografii a Protopopiatului Ortodox Român. Volumul va fi o ediţie revizuită a primei monografii, de acum doi ani, şi va ajunge în biblioteca Proptopiatului şi în parohiile din judeţ.

Consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 16.000 de lei Centrului Municipal de Cultură pentru editarea celei de-a doua ediţii a Monografiei Protopopiatului Român. Volumul, realizat cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Bistriţa, include toate bisericile ortodoxe şi parohiile din oraş şi va ajunge la preoţii bistriţeni. Deşi finanţat din bani publici, volumul va putea fi citit de bistriţeni doar la bibiloteca Protopopiatului.

Nu ştiu pe ce au dat banii

Propunerea de acordare a sumei de 16.000 de lei pentru acest volum a fost strecurată în ultima rectificare de buget local. „Ne-au cerut ajutor să scoată o monografie şi, fiind o lucrare importantă, am zis să îi ajutăm. Tot timpul ni s-au cerut bani pentru biserici şi am dat în măsura posibilităţilor. E prima dată când primăria s-a oferit să dea bani pentru această monografie", spune viceprimarul George Avram. Consilierul Gheorghe Tuţă recunoaşte că nu ştie prea multe despre ce va cuprinde acest volum. „Propunerea a venit cu titlu de transfer de bani către Casa de Cultură pentru această monografie. Nu s-a discutat niciodată la obiect ce va cuprinde. Recunosc că nici nu am întrebat pentru ce vor fi alocaţi bani, dar cred că o lucrare în acest sens e binevenită", spune Tuţă.

Un inventar al bisericilor, păstrat în parohii

Părintele protopop Alexandru Vidican spune că lucrarea va fi o completare a primei ediţii, de acum doi ani. „Monografia va cuprinde un istoric al Protopiatului şi al parohiilor din Bistriţa, dar, având în vedere că, în prima ediţie, s-au mai strecurat greşeli şi acum sunt şi unii preoţi noi, este nevoie de o actualizare a informaţiilor. Monografia va fi editată în câteva exemplare care vor fi date preoţilor şi unul va fi păstrat şi în biblioteca Protopiatului. Bistriţenii pot vedea ediţia la bibliotecă, mai puţin se vor pune în vânzare", a explicat părintele protopop.

În timp ce pentru lucrarea monografică s-au acordat 16.000 de lei, consilierii au alocat 10.000 de lei pentru reparaţii şi consolidare la una dintre parohiile bistriţene. „Noi am primit 10.000 pentru reparaţii, dar vom pune nişte pavaje doar. Alte biserici au lucrări mai serioase. Monografia nu este o problemă deosebită, mai există o ediţie, atât doar că mai sunt unii preoţi noi", spune şi părintele Viorel Stanciu, din cartierul Viişoara.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”