Apoximativ 20 de bistriţeni vor să nu mai plătească impozite pe locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocuri reabilitate termic în Bistriţa

Bistriţenii s-au îngămădit să facă cereri pentru reducerea impozitelor pe locuinţe având în vedere că şi-au izolat termic blocurile. Şansele de a beneficia de noile prevederi ale Codului Fiscal sunt minime pentru că nu există norme de aplicare.

Ioan Papoi, coordonatorul Compartimentului  Energetic din cadrul Primăriei Bistriţa spune că în doar câteva zile au fost depus peste 15 cereri de către bistriţeni pentru a obţine scutirea de plată a impozitului pe locuinţă şi mulţi alţii au trecut pe la Primărie pentru a se interesa de acest program. „Am sunat şi noi la Minister pentru a vedea ce putem face în privinţa celor care au făcut cereri deoarece nu ne-a ajuns nicio normă de aplicare a legii şi cei de acolo s-au spălat pe mâni spunând că legea a fost dată de Parlament şi nu este definitivată încă. Noi vom propune Consiliului Local o hotărâre prin care să stabilim anumite criterii după care se pot obţine aceste scutiri de impozit. Oricum, dacă ne gândim că este logic să le cerem oamenilor o autorizaţie de construire şi un certificat energetic, vom vedea că numărul celor care vor beneficia de lege va scădea drastic. Sunt doar doi sau trei în tot oraşul care şi-au făcut lucrările legal, cu autorizaţie de construire", explică Papoi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV