Angajată a APIA trimisă în judecată după ce a luat 600 de lei mită în urmă cu patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată a APIA Bistriţa-Năsăud a fost trimis în judecată, după ce ar fi luat mită 600 de lei de la trei fermieri pentru a le aproba acordarea de subvenţii. Fapta datează din 2010, însă abia anul trecut funcţionara a fost luată la puricat de către Direcţia Antifraudă, din cadrul APIA, la solicitarea unui fermier.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Someşan Marilena a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, după ce, în calitate de funcţionar public la APIA, în cursul anului 2010, a primit de la trei persoane, câte 200 de lei, pentru aprobarea acordării de subvenţii în agricultură.

Aceasta a intrat în vizorul Direcţiei Antifraudă din cadrul instituţiei în care lucra anul trecut, alături de Livia Vlad, soţia fostului consilier judeţean liberal Anton Vlad, decedat la finele anului 2011.

Controlul desfăşurat în 2013 a venit ca urmare a unei sesizări depuse de fermierul Marius Tomi, ce a avut de pătimit din pricina greşelilor celor două angajate APIA. Conform Gazeta de Bistriţa echipa de control trimisă de la Bucureşti a constatat mai multe nereguli şi a propus încă de atunci anchetarea celor două angajate de către poliţie.

Deocamdată doar Someşan Marilena a fost trimisă în judecată, Livia Vlad pierzându-şi doar funcţia de conducere.

Vă mai recomandăm:

Sediul APIA Bistriţa-Năsăud, luat la puricat de DNA. Funcţionari ai instituţiei ar fi luat mită bani şi caş

Datoriile către APIA l-au determinat pe un oier din Telciu să se sinucidă. Bărbatul a fost găsit spânzurat de un păr




 

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor