Amintiri din liceul românesc de acum 150 de ani: „Profesorii ne-au îndemnat mereu să citim cărţi bune“
0Cum era viaţa de liceu acum un secol şi jumătate? Ei bine, liceenii făceau limbi străine, nu aveau uniforme şi învăţau muzică de la profesori şcoliţi la Viena. Elevii erau evaluaţi cu calificative şi aveau printre pasiuni cititul.
V-aţi întrebat vreodată ce făceau elevii de liceu acum un secol şi jumătate? Dacă erau pedepsiţi, dacă făceau năzbâtii sau dacă se distrau? Ei bine, potrivit jurnalelor intelectualului Iuliu Moisil, publicate în Arhiva Someşeană, care scoate în evidenţă experienţele de la liceul din Năsăud, din multe puncte de vedere viaţa de liceu de acum 150 de ani nu pare să se diferenţieze foarte mult de ce se întâmplă acum.
În primul an de liceu, orarul elevilor arăta cam aşa: religie două ore pe săptămână, limba latină şapte ore pe săptămână, limba română trei ore pe săptămână, limba germană trei ore pe săptămână, limba maghiară două ore pe săptămână, geografie trei ore pe săptămână, matematică trei ore pe săptămână, o oră de desen şi caligrafie.
Liceenii de acum 150 de ani par să fi învăţat mai multe limbi străine decât se fac în zilele noastre la profile precum Filologia. Mai ales că, la un moment dat, elevii aveau posibilitatea să înveţe inclusiv italiana.
Din orar nu a lipsit nici stenografia, istoria sau muzica. Având în vedere faptul că nu prea se găseau profesori de muzică români, la liceul din Năsăud a fost angajat un ceh, şcolit la Viena:
„Deoarece pe acele vremuri nu se găsiau profesori specialişti români pentru muzică, s-a adus primul profesor, ceh, din Moravia foarte bun: Iosif Hanosec, în 1868, care urmase conservatorul de muzică din Viena”.
Cursurile durau din 1 septembrie şi până în 19 iunie, după care elevii intrau în vacanţă. Corijenţii erau nevoiţi să se întoarcă mai repede la şcoală pentru a susţine eamene suplimentare.
Ce este ciudat este faptul că examenele finale erau publice, la aceste testări putând asista inclusiv părinţii:
„Cursurile durau de la 1 Septembrie până la 19 iunie. Ultimele 4-5 zile erau examenele publice, la care asista şi publicul, va se zică în aceste zile era contactul părinţilor, publicului, cu şcoala”, precizează Iuliu Moisil.
Aceştia nu primeau note, ci unul dintre calificativele: eminent, foarte bun, bun, setulitor, nedestulitor, nimic.
De la citiri ale Evangheliei în clasă la cluburi de lectură
Cum majoritatea şcolilor erau confesionale, religia avea un loc important în şcoală. Religia era îmbrăţişată şi de către tineri, care nu lipseau de la biserică.
„Sârbu era un escelent profesor. El ne făcea în fiecare duminecă şi sărbătoare dimineaţa, înainte de a merge la biserică, explicarea Evangheliei într-un mod admirabil, cu multe pilde din viaţă. Nouă şcolarilor, ne plăceau foarte mult aceste exhortaţiuni, cari au avut mare înrăurire morală asupra noastră”, mai spune intelectualul năsăudean.
Adolescenţii se distrau la sărbătorile dedicate lor, care erau însoţite de mâncăruri alese şi jocuri tradiţionale. De asemenea, lectura era în mare vogă în acea perioadă, organizându-se chiar cercuri de lectură, conduse de profesori. La dispoziţia elevilor era şi o bibliotecă, actualizată periodic cu cărţi, reviste şi ziare din Ardeal, dar şi din Vechiul Regat.
„Profesorii ne-au îndemnat mereu să citim cărţi bune şi au înfiinţat încă de cu bună vreme o bibliotecă, în care se aflau cărţi potrivite pentru luminarea minţii tinereului şcolar, cărţi ce apăreau în Ardeau sau în Vechiu Regat, astfel că un şolar, care urma liceu aici, îşi aduna o considerabilă sumă de cunoştinţe din toate materiile. El citea tot ce, pe acea vreme, forma literatura românească, mai ales cărţile ce tratau istoria neamului nostru şi revistele ce apăreau precum şi ziarele din Ardeal”, spune Iuliu Moisil.
Cum arăta „uniforma” liceenilor ?
Liceenii din acea perioadă nu purtau clasica uniformă. Hainele pe care le purtau se asemănau însă destul de mult, îmbrăcămintea fiind compusă în special din straie tradiţionale. Elevii mai mari puneau mai mare preţ pe haine, încercând să se îmbrace mai „domneşte”.
„În special Dumineca şi în sărbători şcolarii din cursul superior se îmbrăcau cu o jachetă şi vestă neagră, pantaloni din pânză albă, de casă, ţesută de mamele lor, o pânză frumoasă şi mai fină, în cap o pălărie neagră sau cuşmă, iar vara, pălărie de paie sau de panama şi papuci, ghete negre în picioare. Cămaşa albă, de regulă făută de mamele lor şi la grumazi legătură neagră. Iarna cojoacele cu blană de miel învălită în postav”, descrie ţinuta de elev, Iuliu Moisil.