Albumul on-line cu poveştirile judeţului prinde contur. Câştigătoarea concursului de povestiri, "Zeiţa vinului de Lechinţa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: emaramures.ro

Astăzi, de ziua sa de naştere, deputatul Stelian Dolha a desemnat câştigătorul concursului „O poveste pentru fiecare loc”, cu ajutorul căruia îşi propune să adune într-un album on-line istorisiri şi legende ale diferitelor locuri din Bistriţa-Năsăud, care mai apoi să ajute la promovarea turistică a zonei.


Peste 70 de povestiri care se referă la diferite locuri din judeţ au intrat în competiţia lansată de deputatul Stelian Dolha. Au participat atât elevi, cât şi profesori sau chiar pensionari.

Membrii juriului prezenţi la conferinţa de presă de astăzi au susţinut faptul că o parte din istorisiri nu au acel sâmbure turistic pe care îl căutau, cu toate acestea genul acesta de concursuri sunt mobilizatoare.

Povestea câştigătoare a fost „Zeiţa vinului de Lechinţa”, aşternută pe hârtie de Tok Maria Veronica. Membrii juriului au fost de acord că această poveste poate fi începutul unui brand turistic, momentan producători de vin din alte zone bucurându-se de renumele vinului de Lechinţa.

Cristian Munthiu, reprezentantul asociaţiei „Turist în Bistriţa-Năsăud” s-a angajat să intervină pe lângă producătorii de vin din Lechinţa să folosească această poveste în promovarea lor.

Deputatul Stelian Dolha îşi propune să reunească toate aceste poveşti într-un album on-line, unde fiecare comună din judeţ să aibă legendele şi materialele sale. Mai apoi, acesta doreşte să le pună la dispoziţie pensiunilor din zona rurală a judeţului pentru a le putea utiliza pentru promovare.

 

Vă recomandăm:

Vinul oltenilor, marcă înregistrată la OSIM „Zaibărul de Băileşti este valuta noastră forte”

Vinul de gheaţă, regele vinurilor

 

 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort