Adrian Lipceac a fost tată pentru patru fraţi mai mici
0De mic, şi-a îngrijit frăţiorii, pentru că părinţii lor erau mai mult plecaţi de acasă. A fost obişnuit să se descurce de unul singur şi este mândru că provine dintr-o familie simplă în care a lecţia respectului pentru ceilalţi s-a învăţat încă din copilărie
Adrian este un om simplu şi modest care povesteşte cu mult drag despre trecutul lui. Recunoaşte că nu a avut o copilărie uşoară , dar fiecare eveniment, bun sau rău, l-au ajutat să înveţe că viaţa nu e roz şi că lucruile bune vin după muncă susţinută. Încă de la 10 ani a fost ca un părinte pentru cei trei fraţi mai mici şi surioara lui. „Ambii părinţi au lucrat la CFR, la întreţinerea cailor ferate, şi, indiferent că afară erau + 35de grade sau -15 grade, indiferent că era soare, ploua sau ningea, ei erau mereu afară.
Îmi aduc aminte că erau săptămâni întregi în care părinţii mei plecau cu acceleratul Bucureşti - Sighetul Marmaţiei, la ora 04.00 şi se întorceau seara la ora 20.00. Uneori, ne vedeam părinţii doar la sfârşit de săptămână", rememorează, cu emoţie, Adrian. Acesta spune că, în fiecare dimineaţă, mama îi lăsa un caiet cu instrucţiuni preţioase. „Găseam în fiecare dimineaţă într-un caiet câte o foaie scrisă cu ce trebuia să facem şi unde găseam mâncare", povesteşte tânărul. În ciuda greutăţilor, Adrian nu a fost un copil lipsit de visuri. „Aş fi vrut să devin preot. Am stat câteva luni la o mănăstire din Nuşeni, dar apoi m-am înscris la liceu şi am renunţat la acest gând", adaugă Adrian.
A dat pieptul cu lumea
După ce a terminat liceul, la Becelan, Adrian a plecat în armată la Dej şi apoi a venit la Bistriţa. Pe la vârsta de 20 de ani, tânărul crescut la Telciu a făcut cunoştinţă cu lumea de la oraş. „Venirea la oraş a fost un pas important pentru mine. Nu aveam prieteni aici, decât un amic. La 21 de ani am avut primul telefon mobil. Îmi era jenă să răspund la el pe stradă. Ştiu că sunam mereu de acasă şi sunam înapoi lumea care ămi telefonase", îşi aminteşte Lipceac. A început să lucreze într-o tipografie, unde confecţiona ambalaje pentru diferite produse, cel mai adesea, pentru firme care livrează pizza. „Am stat la un unchi. Am vrut să lucrez la Poştă, dar nu am găsit un post pentru că se ocupaseră toate, apoi am încercat la tipografie. Îmi aduc aminte că trebuia să facem nişte desene pentru cutii şi, de regulă, le făceam pe hârtie. Eu le-am schiţat pe calcultaor şi şeful meu a fost foarte impresionat. Cu timpul am avansat la locul de muncă şi acum am zece ani de când lucrez aici şi îmi place încă ceea ce fac", mai povesteşte Adrian Lipceac. Când nu este la serviciu şi nici la spectacolele artististice de prin oraş, Adrian îşi dedică timpul fotografiei. „Îmi place să fac fotografii. Nu sunt un profesionist, mai degrabă, un amator. Dar fac poze destul de bune, pentru unul care nu are o pregătire în domeniu", recunoaşte, zâmbind, bistriţeanul.
Întrebări şi răspunsuri:
Care este cel mai mare regret al tău?
Regret că nu pot să îmi vizitez părinţii mai des şi că nu voi putea niciodată să le mulţumesc pentru eforturile pe care le-au făcut pentru mine şi fraţii mei. Am învăţat de la ei că respectul este foarte important în viaţă şi că oamenii cu greutăţi trebuie ajutaţi.
Ce ţi-ai dori în viitorul apropiat?
Aş vrea ca toată familia mea să fie ferită de rele şi părinţii mei să îmi fie aproape cât mai mul timp. De asemenea, pot să spun că mi-ar plăcea foarte mult să ajung într-o zi un fotograf bun şi cunoscut.
Ce-i place:
Lui Adrian îi place foarte mult fotografia şi are o pasiune pentru trenuri. „Nu neapărat să călătoresc cu ele, dar îmi plac foarte mult", spune Adrian. Acesta mai recunoaşte că îi place să asiste la tot felul de spectacole artistice care au loc în oraş.
Ce nu-i place:
Lui Adrian nu-i place că, în Bistriţa, după părerea lui, se investeşte prea mult în lucruri inutile. Adrian mai spune că nu îi place să fie minţit şi că detestă persoanele care îl caută doar atunci când au nevoie de favoruri din partea lui.