7 lecţii cruciale pe care le putem învăţa de la copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologii spun că cei mici ne pot învăţa multe, în ciuda lipsei experienţei de viaţă. Printre altele, ar fi bucuria de a trăi momentul, de a fi din nou curioşi, de a trăi din inimă sau a iubi necondiţionat.

„Creştem, credem că ne maturizăm şi ne grăbim să devenim serioşi, foarte ocupaţi, să ne cumpărăm ceas şi servietă diplomată. Pe lângă starea de minunare, inocenţă şi curiozitate, spiritul ludic şi inventiv, fericirea fără motiv, puritatea spiritului şi a minţii, umilinţa, recunoştinţa şi mulţumirea, un copil ne învaţă în primul rând să iubim total şi să ne dăruim complet”, spune psihologul Daniela Dragne Macarie. 

Specialistul Daniela Dragne Macarie ne prezintă şi 7 lucruri foarte importante pentru dezvoltarea noastră, pe care le putem învăţa de la cei mici: 

- A trăi bucuria momentului – copiii au capacitatea extraordinară de a percepe fiecare zi ca pe un nou început, tocmai pentru că uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine ei redevin cei mai buni prieteni. Capacitatea de a trăi în prezent este principala calitate a sfinţilor şi înţelepţilor, iar la copii, aceasta se manifestă spontan. Copiii sunt mereu entuziasmaţi şi nu amână nicio clipă să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura din plin.

- A fi plin de curiozitate – Această curiozitate îi ajută pe copii să experimenteze totul cu mare interes. Ei nu cunosc rutina, sunt naturali, neobosiţi şi gata să o ia de la capăt. Această curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important şi plin de miez pentru un copil. Curiozitatea liber exprimată, fără reţinere sau restricţie, ar trebui să rămână o trăsătură a spiritului nostru, indiferent de vârstă. 

- A trăi din inimă – Copiii au acces la cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei lor. Fiind deschişi şi liberi, ei se îmbogăţesc foarte repede cu multe şi variate impresii. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adulţilor.  

- A iubi necondiţionat – în iubire, copiii sunt foarte devotaţi. Ei iubesc necondiţionat şi complet, fără teamă şi egoism. Ei iubesc aproape orice şi pe oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii, în schimb, îşi proiectează adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite, iar când persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor, ei se simt răniţi şi dezamăgiţi. 

- A iubi jocul şi a te juca iubind – Copiii sunt foarte rar plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total surprizele jocului. Niciun eşec nu-i descurajează, pentru că ştiu să se bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui. O serie de studii au arătat că un adult se simte mai bine-dispus după 15 minute de mişcare şi joc, decât după ce a urmărit la televizor emisiunea preferată timp de jumătate de oră. 

- A fi fericit fără motiv- O calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află sursa în lisa oricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi exprimă dorinţele şi caută să le împlinească imediat, de aceea ei trăiesc bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Ei nu cunosc noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală, competiţie sau recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe alţii şi nu au mecanisme de apărare specifice personalităţii de adult.

- A fi mulţumit şi recunoscător – Copiii ne oferă un bun exemplu de umilinţă, mulţmire şi recunoştinţă spontană în multe situaţii de viaţă. 

Sursa: psihospecialist.ro

Vă mai recomandăm:

Ce este anul sabatic. Cum vede acest concept psihologul care şi-a pus viaţa pe pauză pentru a putea vedea America

Top 10 comportamente nocive în cuplu. Cum poate afecta relaţia igiena precară sau lipsa cuvintelor de apreciere

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor