10 bizarerii despre vorbit. Câte cuvinte poate rosti într-un minut cel mai rapid om din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi pare greu de crezut, cel mai rapid om din lume poate să rostească 583 de cuvinte într-un minut, adică de 5 ori mai mult decât media. Pentru a vorbi folosim 12 tipuri de muşchi, buzele, limba şi gâtul şi cu toate acestea nu obosim deloc.

Când a început omul să vorbească? Nimeni nu ştie, nici măcar cercetătorii care au studiat sute de ani vorbitul. 

Vorbitul nu ne oboseşte şi reprezintă doar 7% din comunicarea noastră. Cel mai mult transmitem ce vrem cu ajutorul limbajului trupului (55% din totalul comunicării).

Vă prezentăm 10 bizarerii despre vorbit:
 

-Cel mai rapid vorbitor din lume a fost preţ de decenii John Moschitta Jr. Acesta reuşea să rostească 583 de cuvinte într-un minut, adică de 5 ori mai mult decât media.

-Pentru a vorbi avem nevoie de 12 tipuri de muşchi, buze, limbă, gât şi cu toate acestea, vorbitul nu ne oboseşte mai tare decât statul.

-Psihologul britanic Nicholas Emler susţine că în jur de 80% din conversaţiile uzuale reprezintă bârfă. Acesta susţinea chiar că bârfa este o parte esenţială a umanităţii. 

-Potrivit cercetărilor, 60% dintre indivizi vorbesc în majoritatea conversaţiilor avute cu ceilalţi despre propria persoană. Când conversaţiile se desfăşoară în mediul virtual, proporţia creşte la 80%. 

-25% dintre persoane susţin că au o teamă de a vorbi în public. 

-Vorbitul reprezintă doar 7% din comunicare, susţine psihologul Albert Mehrabian. Acesta mai susţint că 55% din comunicare este realizată cu ajutorul limbajului trupului.

-Într-un oraş izolat din Israel, unde proporţia persoanelor mute este foarte mare, s-a creat propriul limbaj al semnelor. Lingviştii au studiat această comunitate decenii pentru a învăţa mai multe despre fundamentele comunicării umane. 

-Copiii învaţă natural limba pe care o aud în jurul lor, chiar dacă nu îi învaţă cineva în mod special.
 

-Britanicii petrec mult timp vorbind despre vreme. Potrivit unui sondaj recent, 94% dintre britanici au susţinut că au discutat despre vreme în ultimele 6 ore.

-Oamenii comunică tot mai mult cu ajutorul mesajelor scrise şi mai puţin verbal. Un studiu din 2015 arată că în medie, americanii primesc şi trimit de cinci ori mai multe mesaje decât telefoane. 

Sursă: factretriever.com

Vă mai recomandăm:

Bizarerii despre limba engleză. Care este cel mai vechi cuvânt din limba engleză şi unde sunt cei mai mulţi vorbitori

15 lucruri inedite despre tatuaje. Americanii cheltuiesc anual 1 miliard şi jumătate de dolari pentru colorarea pielii

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”