Valentina Ardean Elisei şi-a prelungit contractul cu HCM Baia Mare pentru încă doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentina Ardean Elisei, contract pe doi ani de zile cu HCM Baia Mare FOTO:hcmbaiamare.ro

Valentina Ardean Elisei şi-a prelungit contractul semnat la începutului lui 2014 cu HCM Baia Mare pentru încă doi ani de zile. Anunţul a fost făcut astăzi de către conducerea clubului băimărean.

În 27 ianuarie 2014, Valentina Ardean Elisei semna cu HCM Baia Mare un contract pe o durată de un an şi jumătate. La distanţă de un an, extrema stângă şi-a prelungit contractul cu campioana României, semnând o înţelegere pe încă doi ani, până în vara lui 2017. 

"Mă simt foarte bine la HCM, o echipă care doreşte performanţă la cel mai înalt nivel. Asta îmi doresc şi eu şi ştiu că este un deziderat realizabil aici. Mă simt foarte bine făcând parte din colectivul HCM: suntem cu adevărat o echipă şi asta contează enorm. Am nişte colege extraordinare şi atmosfera în vestiar este una foarte bună. Mă simt foarte bine şi în Baia Mare, am dat de nişte oameni nemaipomeniţi. Publicul e superb, ne susţine de fiecare dată, la meciurile de acasă şi din deplasare deopotrivă. Este important că suporterii ne-au rămas alături şi când am avut momente de cădere, ne-au susţinut în continuare, împingându-ne efectiv de la spate", a declarat "Alice" pentru hcmbaiamare.ro. 

Venirea Valentinei Ardean Elisei în ianuarie 2014 a fost primită cu căldură de suporterii HCM-ului, aceştia fiind cuceriţi imediat de dăruirea cu care handbalista joacă fiecare meci, de modul în care îşi încurajează coechipierele în permanenţă să lupte până în ultimul minut de joc şi până la ultima picătură de energie, de modul cald în care are un zâmbet de oferit fiecărui iubitor de handbal. Nimic întâmplător, aşadar, în desemnarea ei în vara lui 2014 drept căpitan al campioanei României, pentru ca - la finalul anului - să fie considerată cea mai bună jucătoare a HCM-ului în 2014. 

"Pentru mine este o onoare foarte mare să fiu căpitanul acestei echipe. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi au decis să fiu eu căpitanul HCM-ului, aşa cum le mulţumesc tuturor celor care,  în ianuarie anul trecut, au crezut în mine şi m-au chemat la această echipă!", spune Valentina Ardean Elisei, adăugând: "Este o mare responsabilitate totodată să fiu căpitanul echipei din Baia Mare, încerc să-i fac faţă cu brio".

În primul ei sezon de Liga Campionilor pentru HCM, a fost principala marcatoare a băimărencelor, înscriind 21 de goluri. "Din Liga Campionilor vine pentru mine cel mai trist meci pe care l-am jucat pentru HCM şi este vorba despre partida cu Metz Handball disputată în Baia Mare. Regret că am pierdut acel joc, regret că am fost nevoite să mergem în grupele principale fără niciun punct", mărturiseşte căpitanul băimărencelor. De şase ori a devenit campioană cu Oltchim (2007-2012), cu toate acestea, "Alice" mărturiseşte că titlul cucerit cu HCM anul trecut îi este foarte drag: "Am fost foarte fericită să devin campioana României cu HCM Baia Mare. Au fost multe victorii frumoase pe care le-am obţinut cu această echipă şi fiecare în parte pentru mine a însemnat ceva şi mi-a fost drag fiecare succes".

Originară din Focşani, Valentina Ardean Elisei are un palmares impresionant atât cu echipele de club, cât şi cu naţionala României. Spicuim. Are şapte titluri de campioană naţională a României (2007-2012, 2014, primele cu Oltchim, cel mai recent cu HCM Baia Mare). A câştigat Cupa Cupelor şi Supercupa Europei (în 2007, cu Oltchim) şi Challenge Cup (în 2002, cu Universitatea Remin Deva). A jucat, de asemenea, o finală de Liga Campionilor (în 2010, cu gruparea vâlceană).

Potrivit hcmbaiamare.ro, la nivelul naţionalei, a devenit vicecampioană mondială în 2005, fiind cotată cea mai bună extremă stânga din lume. A câştigat o medalie de bronz la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia (în 2010) şi un loc 5 la Campionatul European din Macedonia (în 2008), când a fost inclusă în "All Star Team", fiind cea mai bună extremă stânga. Mai are în palmares, cu naţionala de tineret, un titlu de campioană europeană câştigat în 2000.

 Citeste si: Australian Open 2015: Simona Halep dictează moda la Antipozi. Fanii caută disperaţi „ardeii“ româncei

Australian Open 2015: Antrenorul lui Halep nu e sigur de viitorul lui. "Vom vedea după acest turneu". Explicaţia schimbărilor atât de dese de tehnicieni

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile