Un senator maramureşean, coiniţiatorul unei propuneri legislative pentru repatrierea cadavrelor pe banii statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabil una dintre modificările legislative care poate afecta sute de familii este cea a unui grup de 12 parlamentari care îşi doresc să modifice un articol din legea privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate.

După ce a avut o primă propunere legislativă pentru castrarea chimică a violatorilor, senatorul Ciprian Rogojan s-a alăturat unui grup de parlamentari care îşi doresc să vină în ajutorul familiilor care nu pot să repatrieze cadavrele celor dragi. „Repatrierea corpurilor persoanelor decedate în afara graniţelor ţării reprezintă încă o problemă majoră pentru România. Ne pretindem a fi europeni, însă legislaţia noastră are nişte prevederi discreţionare, aplicabile doar unor categorii de cetăţeni români. Este descalificant pentru ţara noastră să ignore faptul că sute de corpuri neînsufleţite ale unor cetăţeni români zac ani de zile în morgile din străinătate. 
 

De aceea, am decis să mă alătur unui grup de încă 11 colegi senatori pentru iniţierea unei propuneri legislative prin care să fie ajutate familiile care nu au posibilitatea de a repatria cadavrele celor dragi, pentru o înmormântare creştinească, pe pământ românesc“, a explicat senatorul. 

Potrivit declaraţiilor făcute, senatorii îşi doresc ca în lege să se prevadă faptul că statul român va acorda sprijin financiar pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, dacă familiile acestora fac dovada că nu pot suporta cheltuielile de repatriere. Maramureşeanul a mai spus că potrivit rapoartelor poliţiei, nu de puţine ori cetăţeni români aflaţi la muncă în străinătate sfârşesc dramatic, iar autorităţile din statele respective au dispus incinerarea sau înhumarea trupurilor celor decedaţi, datorită faptului că familiile acestora nu aveau posibilitatea financiară de a suporta cheltuielile de repatriere. „Ştim cu toţii că românii care muncesc în străinătate trimit mulţi bani în ţară pentru famiilele lor şi sunt plătitori de taxe şi impozite la bugetul de stat, în România. De aceea ei trebuie trataţi la fel ca orice contribuabili din ţara noastră şi priviţi cu înţelegere în situaţii“, a încheiat Rogojan.

Cum îşi motivează Ciprian Rogojan trecerea la PMP şi ce spune despre partidul care l-a trimis în Parlament

Senatorul Ciprian Rogojan întâlnire pe mare cu preşedintele Băsescu

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG