Un minor a fost bătut de un angajat al DGASPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un minor aflat în într-o casă de tip familial a fost bătut de către un angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC). Informaţia a fost primită chiar de directorul instituţiei, printr-un apel anonim, iar după confirmare directorul a declanşat o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc incidentul şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

„Joi, am fost înştiinţat printr-un telefon anonim despre săvârşirea unui abuz fizic, comis de către un angajat al instituţiei, asupra unui copil care beneficiază de o măsură de protecţie specială.

În urma controlului efectuat, pentru a verifica veridicitatea sesizării am constatat faptul că aspectele sesizate telefonic se confirmă“, a arătat Nicolae Boitor, directrul DGASPC Maramureş. 

În momentul în care acesta a ajuns la copil, minorul avea semne clare de violenţă pe tot corpul, fiind dus imediat la medicul legist. „În următoarele zile, minorul va beneficia de consiliere psihologică, iar angajatul, care a săvârşit această faptă, a fost suspendat până la terminarea cercetării disciplinare“, a adăugat directorul DGASPC Maramureş. 

Acesta a mai spus că s-a făcut o comisie de cercetare administrativă care să verifice exact ce s-a întâmplat, dar se va face şi o cercetare disciplinară asupra angajatului bătăuş, care va fi tras la răspundere pentru fapta sa.  

VIDEO Imagini cu „Micul Hercule“ dansând lângă animatoare într-un club de noapte. DGASPC sesizează Poliţia

Ploieşti: Un minor susţine că a fost bătut de poliţişti

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste