„Trăirile“ ţăranului român legate de cultivarea porumbului. Legătura ciudată între fertilitate şi părul de pe picioarele cărăbuşului

Cultivarea porumbului a avut întotdauna o importanţă deosebită în cutura populară românească, iar în Maramureş a fost compeltată de o serie de ritualuri şi credinţe din bătrâni. Mai multe obiceiuri şi ritualuri din vechime aduc porumbul la un nivel de importanţă pe care astăzi nu îl mai regăsim.

Suprafeţele întinse pe care era cultivat porumbul arată, încă o dată, cât de important era în alimentaţia omului din trecut. Însă pe lângă asta, etnologii vorbesc despre o serie de ritualuri menite să atragă recolta bogată. Astfel, în Maramureş, existau mai multe credinţe care aveau rolul de a creşte recolta şi de a o proteja de dăunători. În plus, cultivatorii aveau indicii care arătau când va fi recolta mai bună, indicii care astăzi poate ar stârni în cel mai bun caz, râsul.

Una din cele mai amuzante credinţe din folclor indica perioada în care porumbul va rodi mai bine. Folcloristul şi etnlogul Pamfil Bilţiu arată în cartea sa ”Studii de etnologie românească” că perioada în care începea semănatul corespundea cu apariţia acestor cărăbuşi, astfel că aceştia au devenit în credinţa populară un indiciu al viitoarei recolte.

”Se credea că dacă picioarele lor dinapoi erau mai păroase, porumbul semănat va rodi mai târziu, iar dacă cele dinainte erau mai păroase, atunci porumbul va rodi mai devreme”, spune etnologul Pamfil Bilţiu.

De asemenea, el mai scrie că în momentul în care începea semănatul, o serie de ritualuri aveau menirea de a asigura o recoltă bogată.

”În unele sate din Maramureş, scoaterea plugului era o operaţiune cu o încărcătură ritualică pronunţată”, explică el, arătând că aveau loc o serie de ritualuri înainte de începerea aratului, una dintre acestea fiind afumarea cu tămâie.

Despre unele practici creştine, însă, etnologul spune că sunt de fapt substituiri ale unor tradiţii păgâne. ”Afumarea cu tămâie ţine de straturi mai vechi şi era menită să îndepărteze spiritele, iar rostirea rugăciunilor a înlocuit la un moment dat rostirea descântecelor, destinate de asemenea îndepărtării spiritelor ce puteau periclita recolta”, mai arată el.

Semănatul mălaiului era una din cele mai importante munci agrare, astfel că în jurul ei s-au urzit o serie de credinţe ce aveau rolul de a proteja recolta. ”Când semănau porumbul sau grâul se credea că e bine să aunci boabele mai sus, ca să crească mălaiul sau paiul grâului mai înalt”, mai arată etnologul. ”În unele părţi, se aruncau boabe în apă, act legat de fecunditate şi rodire. În alte regiuni, boabele erau aruncate pe drum, ca să crească atâtea tulpini, câţi drumeţi trec pe drum”, mai descrie el credinţele.

O altă serie de credinţe şi ritualuri s-au brodat în jurul bolilor care afectau porumbul. Astfel, mai arată etnologul, se credea că tăciunele porumbului se făcea atunci când plugarul fuma mergând la arat. ”Omul din popor a născocit şi alte practici magice care aveau menirea de a le apăra culturile de porumb împotriva bolilor. Prin Bucovina, de exemplu, se împrăştia pe drum cenuşa din cocenii arşi, după ce se desfăcea porumbul”, mai arată etnologul.

Seria credinţelor populare argumentează rolul important al porumbului şi în alimentaţia tradiţională. Astfel, superstiţii existau şi legate de ustensilele cu care se prepara mămăliga, iar altele erau din categoria interdicţiilor, fiind considerat un păcat, de exemplu, a se călca pe mămăligă. 

Mai puteţi citi:

Părinţi reţinuţi pentru că şi-au obligat copiii să cerşească