Tradiţii din Maramureş în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci să-ţi meargă bine tot anul. Ce aduce ghinionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinerea Mare este legată de mai multe credinţe şi superstiţii

Vinerea Mare este cea mai importantă zi a creştinătăţii, este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce. Din această cauză, de această zi sunt legate o serie de restricţii, tradiţii şi ritualuri.

Vinerea Mare, numită şi  Vinerea Pătimirilor, Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Şchioapă, Vinerea Scumpă, este zi de post negru. În trecut, la sate, oamenii nu mai mâncau de joi, până duminică, după ce veneau de la biserică şi mâncau bucatele sfinţite.

În Maramureş încă mai sunt bătrâne în unele sate care mai respectă astfel de restricţii. Muzeograful Gabriela Filip de la Muzeul Satului din Baia Mare spune că în comunitatea tradiţională, această zi este considerată zi sfântă şi sunt respectate numeroase datini şi credinţe străvechi.

„În Maramureş, dar şi în celelalte zone ale ţării, se ţine post negru. Nu se bea şi nu se mănâncă nimic până la apusul soarelui”, spune ea. De asemenea, sunt interzise orice activităţi în gospodărie. Rodica Nemeş, fostă bilbliotecară în Călineşti şi bună cunoscătoare a tradiţiilor locale, spune că ziua de vineri era considerată ca o zi de doliu. „Nu se lucra nimic, nimic. Nici bărbaţii nu lucrau, nu prindeau caii, nu se făcea absolut nimic”, spune ea. „Dacă lucrezi în această zi vei avea necazuri şi greutăţi tot anul”, spune muzeografa Gabriela Filip.

„Culturile s-ar strica”

Nici la câmp nu este permisă munca. „Femeilor le este interzis să facă treburi gospodăreşti, nici bărbaţii nu seamănă, deoarece culturile s-ar usca. Dar cine ţine post negru va fi sănătos tot anul”, mai spune muzeograful Gabriela Filip.

Există, de asemena, restricţii şi în ce priveşte alientaţia. Pentru cine nu putea să ţină postul negru, adcă acela de a nu mânca nimic, sunt permise anumite alimente, dar sunt interzise cele de provenineţă animală. Dar chiar şi aici sunt restricţii. „Nu se mănâncă nimic cu oţet şi este interzisă consumarea urzicilor”, mai explică muzeografa.

Alte interdicţii vizează bunurile proprii, pe care nu trebuie să le împrumuţi în această zi.

Superstiţii pentru a-ţi merge bine tot anul

Dar pe lângă interdicţii, mai există câteva lucruri pe care e bine să le faci în Vinerea Mare. „De exemplu, cine se scaldă înainte de a răsări soarele, va fi ferit de boli tot anul. Sau, în zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gângăniile şi lighioanele să nu se apropie de ea”, mai spune muzeografa.

Seara, mai arată ea, „oamenii merg la biserică şi vin acasă cu lumânarea aprinsă, înconjurând de trei ori casa pentru a le merge bine tot anul”. „La biserică se scoate epitaful, în credinţa că toţi cei care trec pe sub el vor fi sănătoşi, iar bolnavii se vor vindeca. Femeile aduc flori şi busuioc şi le pun lângă epitaf pentru a fi sfinţite, iar la sfârşitul slujbei le iau şi le păstrează, folosindu-le ca leac pentru alungarea răului prin afumare”, mai arată muzeografa.

 Despre Vinerea Mare mai există credinţa că poate prevesti dacă va fi un an mănos, cu recolte băgate, sau dacă va fi unul neroditor. Astfel, dacă plouă în această zi, anul va fi bun, iar dacă e vreme uscată, înseamnă că va fi un an cu recolte slabe. 

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Momentul în care un militar din batalionul cecen este împuşcat după ce arma i-a căzut din mână VIDEO

Pentagonul: Forţele aeriene ale SUA trimit Ucrainei drone Phoenix Ghost special concepute

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort