Ţigări în valoare de peste 30.000 lei, confiscate la frontiera de nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coletele cu tţigări de contaandă au fost descoperite de frontierişti

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat  peste 3.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 30.000 lei. Marfa urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Prima captură a fost făcută ieri, dimineaţă, în jurul orei 06.00, când în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat cetăţeanul român Istvan B., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Satu Mare. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în România. „În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontier împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii şi bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cu ajutorul câinelui Speedy din cadrul Biroului Vamal Halmeu, într-un spaţiu special amenajat din rezervorul autoturismului, cantitatea de 360 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană”, arată purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, Radu Lungu. Potrivit acestuia, întreaga cantitate de ţigări în valoare de 1.620 lei a fost ridicată în vederea confiscării, şoferul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei de către Biroul Vamal Halmeu, iar autoturismul în cauză a fost ridicat în vederea confiscării.

Şi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Tarna Mare, judeţul Satu Mare, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, unde, în jurul orei 13.00, oamenii legii au descoperit între localităţile Valea Seacă şi Tarna Mare, într-un lan de porumb, două colete asemănătoare cu cele folosite în activităţi de contrabandă. Ulterior, în aceeaşi zonă, au fost descoperite alte patru cutii.

„Toate coletele şi cutiile au fost transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tarna Mare, unde s-a stabilit că erau 2.740 pachete de ţigări, cu timbru fiscal ucrainean, în valoare de  aproximativ 32.000 lei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, mai arată Radu Lungu.

Mai puteţi citi:

Alcool la volan. Când e contravenţie şi când e infracţiune

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie