Tehnici de supravieţuire în mediul montan. Exerciţii în zona pădurii din apropierea Parcului Regina Maria din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tehnici de supravieţuire pe munte FOTO:Dragos Hojda

Cu muntele nu e de joacă. Au învăţat asta mulţi maramureşeni pe pielea lor. Pentru a supravieţui în mediul montan trebuie ştiute câteva lucruri esenţiale. Tocmai de aceea reprezentanţi ai Postului de Jandarmi Montan Şuior-Mogoşa, vor participa în 9 mai la o activitate comună cu un grup de aproximativ 40 de tineri din cadrul Asociaţiei Cercetaşii Munţilor – Grupul „Sfântu Gheorghe” Baia Mare.

Cercetaşii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani sunt cei care au solicitat Jandarmeriei Maramureş o întâlnire cu reprezentanţi ai structurii specializate ai Jandarmeriei Montane.              

Conducerea Jandarmeriei Maramureş a anunţat faptul că jandarmii montani, în cadrul atelierelor de lucru pe care le vor desfăşura, vor prezenta atât teoretic cât şi practic, metode şi tehnici care fac referire la tehnici esenţiale de supravieţuire în mediul montan, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, orientarea în teren după indicii din natură, dotarea minimă necesară deplasării pe un traseu montan, drumeţie etc..

Cei prezenţi vor mai afla despre factorii de risc şi pericole la care se expun atunci când aleg un traseu montan necunoscut, despre modul de reacţie în cazul în care pe timpul deplasării pe un traseu montan întâlnesc animale sălbatice sau anunţarea prin S.U.N.A.U. „112” sau alte metode de anunţare în cazul unei rătăciri.

Citeste si: Gigi Becali a făcut bilanţul financiar al Stelei: în ce condiţii va renunţa la club şi ce sumă a câştigat până acum

 ONGFest 2015. Peste 160 de organizaţii din ţară şi din străinătate vorbesc despre importanţa implicării în comunitate

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!