Tânără cu un bebeluș de 10 luni în brațe, înjunghiată de fostul concubin

0
Publicat:

O tânără de 20 de ani a fost înjunghiată de fostul concubin, în timp ce aceasta ținea în brațe bebelușul de numai 10 luni. Doar o minune a făcut ca micuțul să scape nevătămat.

Bărbatul a fost arestat preventiv FOTO Adevărul

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, într-o clădire dezafectată a gării din localitatea Seini din Maramureș. Potrivit informațiilor Inspectoratului de Poliție a Județului (IPJ), tânăra s-ar fi dus acolo să se întâlnească cu fostul concubin. Se pare că aceasta nu mai voia să stea cu el, iar bărbatul de 30 de ani, orbit de gelozie, a înjunghiat-o în spate și în piept de mai multe ori cu un cuțit. 

Chiar și după ce a căzut la pământ, bărbatul a continuat să-I aplice lovituri de cuțit, fiind oprit de un martor. Acesta a fost, probabil, norocul tinerei, pentru că a scăpat cu viață.

Bărbatul a fost prins ziua următoare. „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Seini și a Postului de Poliție Comunal Apa, județul Satu Mare, au prins un bărbat de 30 de ani, bănuit de comiterea unei fapte de tentativă la omor”, transmite IPJ Maramureș.

Viața tinerei a fost pusă în pericol

În fapt, sâmbătă, 17 septembrie, la ora 18.40, polițiștii din Seini au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidăriei din oraș, s-a produs o agresiune fizică”, mai arată informațiile furnizate de polițiști.

Bărbatul a fugit imediat după ce a săvârșit infracțiunea, iar informațiile existente arătau că s-ar fi dus înspre Satu Mare.

Victima a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul județean de Urgență Baia Mare pentru îngrijiri medicale și a rămas internată la spital la Secția chirurgie toracică. Aceasta necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar leziunile au pus în pericol viața victimei.

În baza probatorului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor.

Agresorul, arestat preventiv

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 19.09.2022, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 septembrie 2022 şi până în data de 18 octombrie 2022 inclusiv, a unui inculpat recidivist în vârstă de 30 de ani, cercetat sub acuzaţia de săvârşire a tentativei la infracţiunea de omor, în condiţiile săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, transmite Tribunalul Maramureș.

Agresiunea bărbatului recidivist este cu atât mai gravă cu cât tânăra avea copilul în brațe. În plus, nu s-a oprit nici după ce aceasta era căzută la pământ.

Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reținut că din probe s-a conturat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 18:40, pe fondul geloziei, i-a aplicat concubinei sale lovituri cu un cuţit în zona spatelui şi în zona pieptului, în împrejurarea în care aceasta îl avea în braţe pe copilul minor de 10 luni, şi a încercat în continuare să-i aplice lovituri şi după ce a căzut la pământ, fiind oprit de un martor”, mai arată instanța care a decis arestarea lui preventivă.

Hotărârea Tribunalului Maramureş nu este difinitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne