Crimă în Huși. Principal suspect, un bărbat care face paradă pe străzi îmbrăcat în poliţist VIDEO
0Un tânăr din Huși, județul Vaslui, care se pregătea de nuntă a fost înjunghiat mortal. Principalul suspect este un individ care face paradă pe străzile orașului îmbrăcat în uniforme de poliţist, medic şi ambulanţier.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, pe 17 septembrie, la ora 00.29, Poliția municipiului Huși a fost sesizată, la 112, că un bărbat de 29 de ani ar fi fost înjunghiat și se află, în stare de inconștiență, în scara unui bloc, de pe strada Ștefan cel Mare. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Huși, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă a decedat în cursul dimineții.
Conform martorilor, doi frați din Huși, Marcel și Valentin Gheorghiu, au mers noaptea să fure din apartamentul tânărului de 29 de ani. Acesta i-ar fi surprins pe cei doi în timp ce îi jefuiau locuința, moment în care indivizii l-au atacat cu un cuțit. Victima a reușit să se târască până la un apartament vecin, a sunat, iar când oamenii i-au deschis, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Locatarii susțin că victima abia revenise cu bani din Germania, unde fusese la muncă, și se pregătea de nuntă. În locuință se mai aflau viitoarea soție și copilul de numai patru ani, conform vremeanouă.
„La fața locului, s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui pentru a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei. Întrucât în cauză există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Două persoane bănuite de participarea la săvârșirea infracțiunii sesizate, doi bărbați de 30, respectiv 31 de ani, din Huși, au fost depistate și se află în custodia polițiștilor”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Cei doi frați din Huși, Marcel și Valentin Gheorghiu, au fost reținuți pentru 24 de ore. Încadrarea juridică a faptei este „tâlhărie calificată urmată de moartea victimei”.
Infractorul care face paradă pe străzi, în uniformă de polițist
Marcel Gheorghiu (29 de ani) se dă zilnic în spectacol pe străzile din Huşi. Tânărul „patrulează” îmbrăcat în diverse uniforme oficiale, şi-a făcut chiar şi legitimaţii false, pe care şi-a trecut numele şi funcţiile închipuite pe care le-ar ocupa.

Marcel Gheorghiu a fost condamnat pentru prima dată în 2019 pentru furtul unei biciclete, iar un an mai târziu, a venit o nouă condamnare la închisoare după ce bărbatul a ameninţat cu incendierea şi cu violul familia unui preot din Huşi.