Staţia de epurare din Vişeu de Sus va fi reabilitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul de reabilitare a staţiei de epurare a fost semnat marţi Foto: Adevărul

Un nou contract din cadrul proiectului în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, de extindere şi modernizare a reţelei de apă şi canalizare, a fost semnat la Vişeu de Sus. Acesta se referă la reabilitarea staţiei de epurare din această zonă, investiţie de care vor beneficia locuitorii din Vişeu de Sus. Lucrările vor dura 16 luni şi vor debuta în aproximativ 2 luni.

Contractul care face parte din cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Maramureş“ a fost adjudecat de asocierea a două firme, prin licitaţie deschisă, având valoarea de 8.127.639 lei şi perioada de execuţie 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. La finalul lucrărilor va rezulta o staţie de epurare convenţională, alcătuită din treapta de epurare mecanică cu decantare primară, epurare biologică avansată cu aerare extinsă, nitrificare, denitrificare, îndepărtarea chimică a fosforului în decantoarele secundare şi o treaptă de tratare a nămolului rezultat.

Potrivit reprezentanţilor celor două firme, noua staţie de epurare va rezolva problema calităţii apelor deversate, acestea urmând să corespundă normelor europene, contribuind semnificativ la protecţia mediului. Apele uzate epurate, evacuate în râul Vişeu, vor avea următoarele limite maxime de încărcare cu poluanţi: pH - 6,5 - 8; materii în suspensie - 35 mg/l; CBO5  - 25 mg O2/l; CCOCr - 125 mg O2/l; azot total - 12 mg/l; fosfor total 1 mg/l.)

Prezentul contract de lucrări este cel de-al optulea semnat în cadrul proiectului cu finanţare europeană şi cel de-al doilea care prevede lucrări în Vişeu de Sus, după semnarea: MM-CL-02 “Reabilitarea staţiilor de tratare apă potabilă, a conductelor de aducţiune, rezervoare noi de apă şi noi staţii de pompare în Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus, Sighetu Marmaţiei”. Planul de finanţare al proiectului, include contribuţia Uniunii Europene care reprezintă 77,31%, subvenţia de la bugetul de stat de 11,82%, împrumutul contractat de operatorul regional SC Vital SA de 9,05% şi contribuţia de la bugetele locale de 1,82%.

15 milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei de apă din Baia Mare

Proiectul de 120 de milioane de euro continuă cu lucrările de reabilitare şi extindere a reţelei de apă în Sighet

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate