Secretele prăjiturii cu miere de albine: de ce se coc foile doar pe dosul tăvii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mulţime de reţete apar publicate în mediul online, iar unele dintre ele vin chiar cu promisunea că sunt gata în câteva minute şi că nu necesită coacere. Exisă însă una care se coace, dar nu în tavă, ci pe dosul ei.

Prăjitura din foi cu miere de albine este una din cele mai populare, cel puţin în Maramureş, unde este nelipsită de la orice masă festivă ori de sărbători. Uşor de făcut, ingredientele sunt cele uzuale, respectiv lapte, ouă, făină sau zahăr. Poate singurul element mai deosebit este mierea de albine. Cu toate acestea, puţină lume ştie că aceste foi nu se coc în tavă, ci pe dosul ei.

”Aluatul este moale şi elastic, dar după ce se coace, devine crocant. Dacă o coacem în tavă, nu o mai putem scoate de acolo fără să o rupem, astfel că cel mai uşor este să o coacem pe dosul tăvii”, explică Emilia Roman, o băimăreancă ce spune că pregăteşte această prăjitură de când era încă o copilă. ”Acasă, la ţară, o făceam de sărbători şi la nunţi. La noi era nelipsită. Acum o pregătesc şi eu cu orice ocazie şi familia mea o apreciază foarte mult”, mai spune ea.

Avem nevoie de:

4 linguri de ulei

7 linguri de lapte

2 ouă

1 cană de zahăr (200 g)

4 linguri de miere

1 linguriţă de bicarbonat

Făină – până se obţine un aluat consistent

Ingredientele, fără făină, se pun într-un castron la fiert în baine-marie şi se amestecă timp de câteva minute, până când compoziţia lichidă se îngroaşă şi devine spumoasă. ”Eu le las întâi să fiarbă şi la final adaug bicarbonatul”, mai spune Emilia. Apoi se ia de pe foc şi, după ce se răceşte un pic, se adaugă făina, până când se obţine un aluat consistent, elastic, care nu se lipeşte de mâini. Se împarte în patru porţii şi se întinde fiecare bucată într-o foaie, de forma tăvii. Apoi se coace pe dosul tăvii fiecare foaie, pe rând. Pentru mai multă siguranţă, se poate pune hârtie de copt pe dosul tăvii. Cuptorul se încălzeşte la 180 de grade şi în 5-6 minute o foaie ar trebui să fie coaptă.

”Pentru cremă, eu folosesc budincă din comerţ, pentru că foile se vor înmuia mult mai repede”, mai spune Emilia. De asemenea, mai spune ea, în mijloc se pune un strat de dulceaţă.

Mai puteţi citi:

Rezultate Bacalaureat 2016 Maramureş. S-au afişat notele finale la Bac 2016 după contestaţii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală