Şapte primării, gazde la ediţia a şaptea a „Crăciunului în Maramureş”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craciun in Maramures   Foto: CJ Maramures

Evenimentul ”Crăciun în Maramureş” din acest an va reuni o serie de activităţi culturale, desfăşurate în mai multe instituţii din Baia Mare. Simpozioane, vernisaje, sau reconstituirea unei zile din viaţa satului maramureşean sunt câteva dintre ele.

Evenimentul se derulează între 14 şi 20 decembrie. Dacă prima parte a săptămânii este dedicată expoziţiilor, vernisajelor şi simpozionului „Crăciun în Maramureş – simbol şi semnificaţie”, finalul de săptămână aparţine reconstituirii unei zile din viaţa satului maramureşean arhaic, dar şi specta colelor folclorice şi colindelor. În Muzeul Satului din Baia Mare se va face pomana porcului la şapte din gospodăriile existente, unde gazde vor fi primăriile Borşa, Băiţa de Sub Codru, Botiza, Bicaz, Groşii Ţibleşului, Rona de Sus, Valea Chioarului. Oaspeţii vor putea asista la ritualul pregătirii produselor tradiţionale – de la colăcei şi sarmale, la carnaţi şi caltaboşi – dar vor putea să şi guste din acestea şi să admire sutele de colindători care vor merge cu colinda pe la toate casele din muzeu. „Crăciun în Maramureş a crescut în anvergură cu fiecare an, devenind un brand. În timp, am mai gândit şi alte acţiuni culturale care s-au coagulat într-o săptămână de manifestări culturale dedicate sărbătorilor de iarnă. Dorim să arătăm prin acestea că, în Maramureş, Crăciunul îşi mai păstrează conotaţiile, semnificaţia, că tradiţiile n-au apus, că se mai colindă şi se mai găteşte tradiţional, că încă se mai poartă costumul tradiţional atunci când se merge la colindat, că avem ce să oferim turiştilor pe care îi aşteptăm la noi cu braţele deschise”, afirmă Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. 

Cea de-a şapte ediţie a evenimentului „Crăciun în Maramureş” este organizat de Consiliul Judeţean Maramureş, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţiei Populare Maramureş, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară.

Mai puteţi citi:

Poveştile nespuse ale românilor mânaţi de mirajul Occidentului: „Foarte mulţi copii au rămas traumatizaţi pe viaţă“

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”