Săptămâna Mare începe în Maramureş cu un cod galben de ninsori, ploi şi vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul va intra astăzi, 6 aprilie, de la ora 15:00 şi până în data de 7 aprilie, ora 20:00 sub incidenţa unui cod galben de ploi, ninsori şi vânt. Potrivit meteorologilor, în următoarele 24 de ore sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare.

Din informaţiile furnizate de către Administraţia Naţională de Meteorologie, aflăm că în acelaşi interval de timp vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50 sau chiar 60 km/h. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp. 

În zona Carpaţilor Orientali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, existând intervale în care ninsoarea va fi viscolită. 

Maramureşul a avut deja probleme din cauza ninsorilor căzute în ultimele zile, cu precădere în zona muntoasă a judeţului. Au fost înregistrate incidente în trafic din această cauză, fiind deja destui şoferi care au renunţat la cauciucurile de iarnă în favoarea celor de la vară.

Citeste si: Săptămâna Mare începe cu zăpadă. Specialiştii au emis o informare de ninsori, ploi şi vânt

Maramureşul, de două ori sub cod galben de ninsori şi vânt

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro