Rețetă tradițională maramureșeană de magiun. Cele mai bune prune pentru silvoiță

Tradițiile culinare sunt reînviate la Muzeul Satului din Baia Mare. Magiunul este preparat ca odinioară cu ajutorul a zeci de invitați, din cele mai bune prine care se fac în această zonă.

Muzeul satului din Baia Mare, secție a Muzeului de Etnografie și Artă Populară, a reconstituit una dintre preocupările principale ale gospodinelor în sezonul toamnei, și anume conservarea alimentelor. Aici s-a preparat magiun, renumita dulceață  în care nu se pune nimic în afară de prune. Magiunul, silvoița, lictarul sau miere de prune, sunt toate denumiri cunoscute pentru același produs.

Celebrul magiun de prune se prepară după un adevărat ritual. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. „Silvoița sănătoasă, fără zahăr, absolut naturală, fiartă în căldare de aramă la foc domol din lemn bătrân face parte din tradiția locului, iar cum noi în Muzeul Satului respectăm obiceiurile din bătrâni, musai să pregătim niște silvoiță bună de pus în cămară pe timp de iarnă”, spune directoarea muzeului, Monica Mare.

Preparat după un adevărat ritual

Evenimentul are loc an de an din 2018, iar de atunci, an de an se prepară acest produs care în trecut era nelipsit din cămara gospodinelor. Scopul, mai spune directoarea, este acela de a valorifica gastronomia tradițională. „Luăm totul din comerț, când noi avem aici în satul de pe deal, pomi fructiferi. Am zis să valorificăm celebrele prune bistrițene, care sunt numai bune pentru lictar, lecvar, magiun, silvoiță, miere de prune sau sub ce denumire îl mai găsim în Maramureș și Sălaj”, spune ea.

Ajutoarele au sosit încă de dimineață. Copiii de la mai mult școli și licee din Baia Mare, dar și seniori de la centrul CASPEV, au venit să dea o mână de ajutor la curățatul sâmburilor.

Prepararea magiunului era preparat în trecut de femei pricepute. „Există un întreg ritual, aș putea spune. Prunele, după ce sunt culese, sunt alese să nu fie stricate, apoi se spală, se scot sâmburii – se dejdeoacă - cum se zice la noi. După aceea se pun pe rând în căldare, în care în prealabil se pune un pic de ulei și se adaugă prunele treptat. Nu se pun toate deodată pentru că e foarte greu de învârtit. Pe măsură ce se înmoaie se mai adaugă. Nu se pune zahăr deloc, de fapt nu se pune nimic. Sunt prune fierte și atât”, explică ea.

Proces îndelungat

De asemenea, cazanul este unul special făcut în acest scop, iar procesul durează până la opt ore, timp în care se amestecă permanent.

„Cazanul este de aramă și timp de 7-8 ore trebuie învârtit tot timpul, până se topește și se leagă. Consistența trebuie să fie una destul de solidă, trebuie învârtit încet, ca să nu se rupă ustensila, pentru că este o presiune destul de mare. Focul trebuie să fie constant și nu foarte tare, ca să nu se prindă de fundul cazanului”, mai explică ea.

Mecanismul cu care se învârte în cazan este făcut din lemn, o tijă cu palete în formă de cruce care amestecă, efectiv, dulceața.

Tot ca și pe vremuri, cazanul în care se prepară este împrumutat. „Pe vremuri era unul sau două în tot satul, iar gospodinele se înscriau pe listă la rând”, mai spune ea amuzată.

Dulceața, mai arată directoarea muzeului, va fi dăruită, ca protocol, celor ce vor trece pragul muzeului, sau atunci când vor pleca delegații cu expoziții în alte locuri. „E un bun pașaport pentru noi și confirmă celebra ospitalitate a maramureșenilor”, mai justifică ea.

Fructele de la muzeu, valorificate

Peste 30 de kilograme de prune culese de angajații muzeului au fost folosite la prepararea magiunului, iar în perioada următoare urmează să fie folosite și merele, care au început să cadă pe jos. „E păcat să le lăsăm să se prădeze”, mai explică ea, pe bună dreptate.

Și pentru că magiunul e bun pe pâine, tot cu această ocazie au venit gospodine care au preparat pâine coaptă pe foaie de varză, pentru copiii și adulții ce au participat la eveniment.

Învârtitul în magiun nu este o treabă foarte simplă, deoarece la cantitate mare, toată greutatea se află pe paletele care trebuie mișcate în cazan. Pentru copii a fost o adevărată provocare, însă pentru adulții care au participat a fost creator de amintiri.

„Îmi amintesc că bunica mea făcea acasă magiun. Era o adevărată distracție pentru noi, copiii. Ne adunam toți să dejdeocăm prunele, dar mai multe mâncam decât curățam. Apoi era o bucurie foarte mare pentru noi să stăm la foc, până noaptea târziu. În general adormean până să se termine magiunul”, povestește Maria Pasca, o băimăreancă de 50 de ani.