Primăriță din Maramureș, acuzată că și-a însușit banii din ajutoarele de încălzire

0
Publicat:

Primărița din Șieu, județul Maramureș, este suspectată că și-ar fi însușit banii pentru ajutoarele de încălzire ale sătenilor. Polițiștii au făcut percheziții domiciliare și au dus-o la audieri.

Primărița e acuzată că și-ar fi însușit banii FOTO Playtech.ro

Ieri, 30 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară și două mandate de aducere a persoanelor vizate de anchetă, pentru probarea activităţii infracţionale cercetate într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare și abuz în serviciu”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș.

Prejudiciu de 90.000 de lei

În acest dosar sunt implicate trei persoane. „În fapt, în cursul anului 2021, trei funcționari din cadrul unei instituții publice din localitatea Șieu, și-ar fi însușit importante sume de bani din fondurile publice. În urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate documente ce au legătură cu fapta”, mai arată IPJ Maramureș.

Polițiștii efectuează cercetări pentru recuperarea prejudiciului cauzat, acesta fiind estimat la valoarea de 90.000 lei.

Primărița spune că nu știe ce căutau polițiștii și nici de ce au făcut percheziții. „Ieri dimineață la ora opt a venit la mine acasă poliția și mi-a făcut percheziție în toată casa. Nu au găsit nimic, adică nici nu știu ce căutatu, dar din moment ce nu au ridicat nimic, presupun că nu au găsit nimic. Am înțeles că ar fi o reclamație făcută de o parte din consilieri care sunt în opoziție sau contracandidații mei, dar mă repet, nu am văzut reclamația. Din câte am înțeles că au urmărit ieri organele de poliție, au verificat ajutoarele de încălzire și acte din primărie cu privire la ajutorele de încălzire”, spune femeia, citată de vasiledale.ro.

Respinge acuzațiile

Femeia respinge acuzațiile că și-ar fi însușit banii și că nu i-a dat la oameni. „Nu sunt vinovată cu nimic”, spune ea. „Este o anchetă în curs, să-și urmeze cursul, să se desfășoare și să verifice. Din puncutl meu de vedere nu am nicio problemă”, mai spune ea. „Noi am avut 400 și ceva de dosare de ajutoare de încălzire. Acum am înțeles că sunt din nou vreo 500 de dosare”.

Ea spune că nu a fost informată încă despre ce acuzații i se aduc, dar știe că se derulează o anchetă privind ajutoarele de încălzire.  

În cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, precum și pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri în vederea recuperării prejudiciului. În cadrul perchezițiilor s-a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Maramureș”, mai arată IPJ Maramureș.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG