Preşedintele CJ Maramureş, acuzat că favorizează un candidat în lupta pentru postul de countymanager

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Maramureş, acuzat că favorizează unul din candidaţii pentru postul de administrator public

Timp de o săptămână, la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş a avut loc concursul pentru unul dintre cele mai râvnite posturi din administraţia judeţeană, cel de administrator public. Pentru acest post au fost acceptate două dosare, unul al avocatului Marin Brăgaru iar cel de-al doi al inginerului Radu Timiş. După proba scrisă, la care a fost notat cu 1,37, borşeanul a acuzat conducerea CJ Maramureş de mai multe nereguli în cadrul concursului.

Pe parcursul a mai multor zile, în Maramureş a avut loc concursul pentru postul de countymanager. Acesta a fost deja adjudecat, după ce doar unul dintre candidaţi a reuşit să treacă de proba scrisă, cu nota de 9.50, fiind şi singurul invitat să participe la proba interviu. Candidatul declarat admis este avocatul Marin Brăgaru, despre care se ştie că este un mai vechi prieten de-al actualului preşedinte CJ Maramureş, Ciceu Zamfir. În urma examenului scris, la care a luat nota 1.37, borşeanul Radu Timiş a trimis mai multe contestaţii despre care în acest moment spune că nu ştie dacă au fost soluţionate. „Ce am văzut până acum este o opinie personală a vicepreşedintelui CJ Gabriel Zetea, printr-un comunicat afişat pe site-ul Consiliului Judeţean. Acea hârtie nu are niciun antent al instituţiei pe care o conduce, nu are niciun număr de înregistrare, nimic. Acum sunt confuz. Nici măcar nu am mai fost invitat la proba interviu, deşi mă aşteptam în în urma contestaţiilor să primesc un răspuns favorabil“, a spus Radu Timiş. 

Mai mult, inginerul spune că în comisia de examinare au făcut parte mai multe persoane incompatibile şi că preşedintele de comisie de concurs s-a aflat şi se află în situaţia de conflict de interese. „Domnul Zamfir Ciceu este în situaţia de a avea relaţii cu caracter patrimonial cu candidatul Brăgaru Marin. În acest sens există probe, iar la solicitarea conducerii CJ Maramureş pot să pun la dispoziţia dânşilor aceste acte. Nu poate fi desemnată în calitatea de membru, în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoana care se află în următoarele situaţii: are relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi sau interesele patrimoniale ale sale, ori ale soţului sau soţiei pot afecta imparţialitatea şi obiectivitatea evaluării“, a explicat Timiş. Pe parcursul ultimelor zile, borşeanul spune că a trimis zece contestaţii către conducerea CJ Maramureş, însă a primit doar două răspunsuri clare, restul fiind incomplete, motiv pentru care cere suspendarea şi reluarea procedurii de concurs. 

De cealaltă parte a baricadei, Cizceu Zamfir spune că borşeanul trebuia să fie mai pregătit şi că orice acuză este nefondată. Acesta a mai adăugat că următorul administrator public va fi instalat săptămâna viitoare. „Domnia sa este liber să scrie şi să spună ceea ce crede de cuviinţă. Este dreptul domniei sale de a se exprima, dar asta nu înseamnă că are dreptate în ceea ce spune. Eu mă aşteptam ca domnia sa să fie mai puternic în exprimarea cunoştinţelor la verificarea lor prin etapa probei scrise“, a arătat preşedintele CJ Maramureş. Ciceu Zamfir a explicat şi motivul pentru care borşeanul nu a fost invitat la proba interviu, spunând că la proba scrisă a luat o notă cu mult mai mică decât nota 7, care este prevăzută ca punctaj minim în cazul unui astfel de examen. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători