Prefectul de Maramureş a cerut expertizarea clădirilor miniere dezafectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea clădirilor miniere sunt într-o stare avansată de degradare Foto: Adevărul

După ce în urmă cu doar câteva zile, un copil de doar 15 ani şi-a pierdut viaţa sub plafonul unei clădiri miere, prefectul judeţului Maramureş s-a întâlnit  astăzi cu reprezentanţii Companiei Miniere Remin Baia Mare, ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Maramureş, precum şi cu primarii localităţilor Cicârlau şi Tăuţii Măgherăuş, pentru a găsi soluţii cu  privire la evitarea accidentelor în preajma construcţiilor periculoase.

Intâlnirea vine ca urmare a accidentului tragic de săptămâna trecută de la Nistru, în care un copil şi-a pierdut viaţa, după ce plafonul unei clădiri s-a prăbuşit.  Astfel, prefectul Anton Rohian le-a cerut celor prezenţi  să analizeze şi să gestioneze problema clădirilor cu risc mare de prăbuşire cu responsabilitate, pentru a evita producerea altor evenimente nedorite. 

Reprezentanţii Companiei Remin în subordinea cărora se afla perimetrul minier din Nistru, unde s-a produs tragedia, susţin că problema trenează de  ani de zile. Conform  inginerului şef  Ioan Nechita, situaţia financiară a  Companiei în anul 2013  este una extrem de dificilă. Asta deoarece de la 1 aprilie, Ministerul Economiei nu a mai asigurat fonduri  pentru activitatea de  securizare şi conservare a perimetrelor miniere. „ Din lipsa fondurilor necesare, ne confruntăm cu imposibilitatea asigurării pazei şi a securizării perimetrelor miniere în întreg  judeţul. In plus, din cauza faptului că din anul 2009 Reminul se afla în insolvenţă, nu este posibila nici  valorificarea activelor“  a spus Ioan Nechita. Practic la această oră reprezentanţii Companiei Remin Baia Mare nu pot decide soarta clădirilor dezafectate aflate în subordine, cu toate că mare parte dintre acestea prezintă un real pericol de prăbuşire.

Primarii localităţilor Cicârlău şi Tăuţii Măgherăuş , Vasile Zete, respectiv Anton Ardelean, s-au arătat indignaţi de situaţie, declarând că în ultimii ani au făcut zeci de adrese către centru, prin care  au prezentat starea avansată de degradare a clădirilor existente în perimetrele miniere din aceste localităţi, însă fără niciun rezultat concret. 

În urma întâlnirii de astăzi, prefectul Anton Rohian a dispus expertizarea  clădirilor dezafectate din zonă, urmând ca situţia să fie analizată în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea problemele semnalate  vor fi  comunicate  primului ministru, ministrului economiei, respectiv Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

VIDEO Un minor a murit strivit de planşeul unei foste clădiri miniere

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică