Practici magice folosite din antichitate, pentru aducerea acasă a iubitului. În Maramureș se păstraseră până recent
0În Maramureș, aceste practici s-au păstrat până relativ recent. Chiar dacă nu mai sunt folosite, încă se mai cunosc detalii despre persoanele care le practicau cu doar câteva zeci de ani în urmă.
Practicile magice prin care tinerele încearcă să își aducă ursitul sunt tot atât de vechi pe cât omul. Iar folclorul românesc abundă în astfel de practici. În Maramureș, acolo unde satul tradițional încă supraviețuiește, deși nu e rupt de realitate, aceste practici au fost folosite până în trecutul relativ recent.
În anii '70 încă mai existau „vrăjitoare” cunoscute prin sate, la care unele femei apelau. Etnologul Pamfil Bilțiu a cercetat aceste practici, una dintre aceste „babe meștere” fiind subiectul cercetării sale.
„Practicile magice de o infinită varietate, născocite de către omul din popor în trecerea lui prin vreme, au fost destinate celor mai variate scopuri: stimularea frumuseţii fizice, atragerea şi despărţirea partenerilor, ghicirea ursitului, etc”, explică el în publicația „Acta Musei Maramorosiensis“.
Cea mai complexă dintre practici
Potrivit lui, una dintre cele mai interesante practici era cea a aducerea iubitului de la distanță, numită „adusul pe sus”.
„Cea mai frumoasă (<cercetare a unei vrăjitoare>, n.r.), despre care se spunea că <şti face să-ngheţe şi apa> a fost Ana Herbil din Vadu lzei, cunoscută sub denumirea de <Herbeloaia>, născută în 1913, care a fost cea mai mare vrăjitoare a tuturor timpurilor din acest colţ nordic de ţară”, explică el.
Desigur, miturile despre „Herbeloaia” mai sunt și astăzi cunoscute în sat, iar practicile învățate de ea s-au pierdut.
Însă depre cea mai căutată dintre practici – adusul pe sus – există încă informații în sat, păstrate de generații. Etnologii o considera foarte complexă, tocmai de aceea este atât de interesantă pentru studiu.
„Unul dintre procedeele cele mai des utilizate de aducere a ursitului, era cel în care se manipula un vehicul de lemn ritual, cociorvă, melesteu, băţ, par etc., care era asimilat unui cal demonic, trimis de vrăjitoare sau chiar de către persoana care avea nevoie să-şi aducă ursitul”, explică Pamfil Bilțiu în ce consta practica.
Aducerea soțului de pe fronto, riscantă
Desigur, informațiile care s-au păstrat sunt puține la număr. Totuși se mai cunosc practici pe care tinerele le foloseau pentru a aduce feciorii la șezători.
„Unele ustensile de metal, precum resteul de la jug, era odinioară folosit în mod curent în practicile de adus feciorii în şezătoare în Ţara Lăpuşului, iar vârtelniţa era intens utilizată în aceleaşi practici din Maramureşul lstoric”, mai arată etnologul.
„Faptul că erau puse să acţioneze unul sau mai multe accesorii în aceeaşi practică ne argumentează faptul că se urmărea amplificarea efectului magic. <Baba, care ştie aduce pă sus, pune o găină neagră la ţâţâna uşii şi-o-mpluntat on cuţât de teacă acolo la uşe jos, în tus patru cornurile căsî, o pus patru blide cu fundu-n sus>”, mai descrie Bilțiu.
În cercetările lor, etnologii au acordat o mare importanță acestei vechi practici magice ce aveau ca scop aducerea acasă a soțului peirdut, eventual pe front. „Cercetările noastre de teren au dus la descoperirea unor vrăji rezervate adusului pe sus, nu al ursitului, ci al soţului mort pe front, departe de vatră şi familie. Adus în chip de strigoi el poate produce moarte în familie”, mai explică etnograful.
Practici cunoscute din antichitate
Potrivit lui, aceste elemente de necromanție (practică magică constând în invocarea morților pentru aflarea viitorului, n.r.). ale vrăjii sunt o formă a magiei atestată încă în antichitate. „A fost atestată prin anii 99-95 î.H şi a fost practicată de către asirieni, egipteni, greci, romani. În scopul obţinerii efectului scontat accesoriile rituale erau preparate magic. Procedeul cel mai des utilizat era fierberea lor rituală, care asociază cultul focului, şi se făcea după prescripţii îndătinate”, mai explică etnologul Pamfil Bilțiu.