Poliţia în control: Amenzi de aproape 25.000 lei aplicate în două zile. 19 permise de conducere reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii maramureşeni au aplicat numeroase amenzi celor care au fost depistaţi cu nereguli. În total amenzile au fost în cuantum de aproximativ 25.000 de lei.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au fost prezenţi în trafic pe raza localităţilor Baia Mare, Cavnic, Tăuţii Măgherăuş, Ocna Şugatag, Târgu Lăpuş şi Satu Nou de Jos. 

Controalele au dus la depistarea a 114 contravenţii care au fost sancţionate cu amenzi în sumă de 24781 lei. Au fosr reţinute în vederea suspendării 19 permise de conducere şi cinci certificate de înmatriculare au fost retrase. 

Mai mult decât atât, au fost controlate în total peste 170 de mijloace de transport. La controalele efectuate în localitatea Cavnic au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş, poliţiştii care efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier, au constatat, în perioada 08 – 10 mai, opt infracţiuni rutiere, dintre care cinci infracţiuni au fost de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. Acestea au fost depistate la Strâmtura, Săliştea de Sus, Seini, Leordina şi Hoteni, două infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice la Leordina şi Cavnic şi, tot la Leordina, a fost constatată o infracţiune de conducere fără permis.

"În toate aceste cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările. La Baia Mare, poliţiştii de ordine publică au acţionat vinerea trecută în pieţele agroalimentare şi în centrele comerciale şi zonele adiacente acestora pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit. Ei au efectuat 10 controale, au verificat 12 persoane fizice şi pentru neregulile constatate au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 2000 de lei. Totodată, pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 370 de lei", au anunţat oficialii IPJ Maramureş. 

Citeste si: Cum a ajuns Codul Silvic să încaiere Palatele

Liberalii au pornit la vânătoare de forţe proaspete. Cum vor fi selectaţi candidaţii pentru alegerile locale de anul viitor

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune