Plantele recomandate pentru alergiile sezoniere care „explodează“ primăvara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A venit primăvara, iar alergiile încep să-şi facă de cap. În curând, persoanele alergice nu vor mai putea ieşi din casă din cauza alergiilor. Există însă câteva plante ce conţin substanţe care inhibă eliberarea histaminei, resposabilă cu manifestarea alergiei.

Specialiştii explică felul în care ”funcţionează” alergiile. Mai precis, ce se întâmplă în corpul nostru atunci când spunem că ”am făcut alergie”. În momentul în care inhalăm, ingerăm sau pielea noastră intră în contact cu o substanţă străină, un anumit tip de globule albe descarcă în sânge o substanţă numită histamina. Aceasta este cea care produce efectele specifice alergiei (roşeaţă, mâncărime etc). Prin urmare, medicaţia pe care o prescrie medicul este destinată inhibării acestei substanţe. Numai că puţini ştiu că avem la îndemână plante medicinale, ceaiuri sau medicamente obţinute din plante care pot face asta, cu mult mai puţine efecte secundare.

Una dintre aceste plante, conform ”1001 remedii casnice” de la Reaers Digest este ceaiul e urzică. Se pare că această plantă conţine o substanţă capabilă inhibe producţia de histamină. Există, de asemenea şi capsule din frunze uscate şi congelate.

Şi pătrunjelul se pare că ar conţine o substanţă care are efect antihistaminic, la fel şi ghimbirul. Acesta poate fi folosit pentru baie, 200 g de ghimbir fiert în 10 litri de apă, care se adaugă în baie pot avea efecte neaşteptate.

De asemenea, foarte bun este Ginkgo biloba, care conţine substanţe care ar stopa apariţia alergiilor.

Dacă vorbim de urticarie, uleiul de muşeţel poate fi foarte bun. Pentru asta, se masează pielea în zona afectată cu câteva picături de ulei de muşeţel. Dar se poate încerca şi o combnaţie de uleiuri precum câteva picături de ulei de pătrunjel, de cuişoare, de roiniţă şi de chimen. Toate acestea se amestecă în 50-60 ml de ulei de măsline şi se aplică pe piele. Toate aceste substanţe au proprietăţi antihistaminice.

De asemenea, există alergii ce pot fi cauzate de stres şi de anxietate, iar pentru asta este foarte bun ceaiul de valeriană, ori baie cu ceai de mentă.  

Uleiul din seminţe de in este, de asemenea, foarte bun adjuvant în tratarea alergiilor, fiind o bună sursă de acizi omega-3, substanţă care ţine sub control răspunsul inflamator al organismului, după cum arată aceeaşi sursă. O linguriţă de ulei din seminţe de in (care poate fi consumat în salată, de exemplu) poate fi de mare ajutor.

Foarte important de menţionat este că aceste remedii naturiste nu înlocuiesc tratamentul convenţional. Aşadar, în cazul în care constataţi că aveţi reacţii alergice, prezentaţi-vă de urgenţă la medic. În special, dacă simţiţi că se umflă faţa, limba, mâinile sau gâtul, apar dificultăţile de respiraţie şi apare rapid o erupţie pe piele, acestea pot fi simptome ale şocului anafilactic şi poate avea urmări din cele mai grave, putând duce chiar la deces. În acest caz este necesar să sunaţi urgent la 112 să cereţi ajutor.

Mai puteţi citi:

Cum scapi de bătături: reţete simple, cu ingrediente din propria gospodărie

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort