Patru sportivi maramureşeni cu nevoi speciale, pe podium la Jocurile Mondiale de Vară, Special Olympics, din Abu Dhabi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au luptat cu peste 7.500 de sportivi din 190 de ţări şi s-au întors în Maramureş cu două medalii de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz. Este realizarea a patru tineri cu nevoi speciale din centrele sociale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş, care au participat la Jocurile Mondiale de Vară, Special Olympics, din Abu Dhabi.

Jocurile Mondiale de Vară, Special Olympics, din Abu Dhabi este cel mai important eveniment sportiv mondial dedicat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Competiţia, organizată cu sprijinul Special Olympics România şi Hope and Homes for Children, a avut loc în perioada 7 – 21 martie. La startul acesteia, la probele alergare şi mini suliţă a concurat şi Suzana Varga, o tânără în vârstă de 35 de ani pentru care problemele cu care se confruntă nu reprezintă un impediment în câştigarea unei medalii de aur. Consecventă, obişnuită cu concursurile de acest gen, Suzana a declarat la plecarea din ţară:

„Am fost la mai multe competiţii sportive, şi la Şuior şi la Târgovişte şi mi-a plăcut la toate. Am luat medalii peste tot unde am fost. Sper că şi aici să iau medalii şi să mă comport cât mai bine. Îmi place să particip şi să concurez la aceste probe”.

A crezut în ea, a trecut peste nevoile speciale pe care le are şi la finalul competiţiei de mini suliţă a urcat pe podium, cu medalia de aur la gât. 

„Cum am ajuns în Dubai am început antrenamentele. M-am pregătit mult. Sunt foarte fericită că am luat aur. La venirea în ţară am fost aşteptată cu flori. La finalul lui mai mă pregătesc să merg la Braşov la o altă competiţie”, a declarat Suzana Varga. 

Alături de Suzana, şi alţi colegi de-ai ei din sistemul de protecţie au ajuns acasă cu medalii. Este vorba despre Daniel Tănase – medalie de aur la mini suliţă, medalie de argint la 100 metri, Alina Estera Moldoveanu – medalie de argint la 100 metri, medalie de bronz la mini suliţă. La competiţie a mai participat şi Ioan Negrea, acesta calificându-se pe locul VIII la proba de 100 metri.

„Performanţele tinerilor noştri ne dovedesc încă o dată că abilitatea este ceea ce contează, nu dizabilitatea. Este important să reţinem că, indiferent de situaţie, toţi suntem egali şi de noi depinde cum exploatăm şansele oferite de viaţă pentru a performa. Este încă o dovadă că în sistemul de protecţie specială avem copii şi tineri talentaţi, cărora viaţa nu le-a oferit întotdeauna ceea ce cu siguranţă ar fi meritat, dar care au demonstrat încă o dată că se poate! Mulţumim reprezentanţilor Fundaţiei HHC România pentru că au fost alături de tinerii noştri“, a declarat Alina Coste Mădăras, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics sunt organizate după modelul Jocurilor Olimpice – la fiecare patru ani – şi reprezintă cel mai mare eveniment sportiv şi umanitar din lume în 2019.

Citeşte şi

Cel mai bun cuplu canin al Poliţiei Române provine din Maramureş. Ce cazuri grele au rezolvat Teba şi Tep

De ce „zboară“ timpul pe măsură ce îmbătrânim. Explicaţia oferită de fizică

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”