Noul PNL Maramureş şi-a desemnat conducerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia judeţeană a Partidului Naţional Liberal şi-a stabilit componenţa Comitetului judeţean executiv. În Maramureş, liberalii deţin majoritatea membrilor (18), iar democrat-liberalii au 11 reprezentanţi. Termenul până la care se pot înfiinţa Comitetele judeţene executive expiră mâine.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul PNL Maramureş a fost anunţat faptul că în baza hotărârii nr. 1 a Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean al vechiului PNL Maramureş desfăşurată ieri, s-a luat o hotărâre privind nominalizarea persoanelor care vor face parte din Comitetul judeţean executiv.

Vechiul PNL va fi reprezentat de co-preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş, deputaţii Mircea Dolha şi Vasile Berci, Marinel Kovacs, liderul consilierilor judeţeni PNL, Călin Bota, secretarul coordonator al organizaţiei judeţene, Cristian Niculescu Ţâgârlaş – purtător de cuvânt al PNL Maramureş, Alexandru Oros – consilier local Sighetu Marmaţiei, Gavrilă Şimon – primar Vişeu de Jos, Ioan Turcsin – primar Ruscova, Şerban Bondici – consilier local Baia Mare, Ciceu Felician – primar Dumbrăviţa, Mihai Ivaszuk – primar Ocna Şugatag, Mihai Nemeş – primar Călineşti, Doru Lazăr, Ioan Pascu – Vişeu de Sus, Carmen Ilban - Dragomireşti şi Simion Bizău – Baia Mare. 

Membrii Comitetului judeţean executiv din fostul PDL sunt co-preşedintele PNL, Mircea Man, Gheorghe Bîrlea – prim-vicepreşedinte, Gavrilă Ropan – primar Coroieni, Gheorghe Marian – consilier judeţean, Nicolaie Burzo – primar Groşii Ţibleşuşui, Toader Şteţcu – primar Moisei, Alexandru Deac – consilier judeţean, Petru Tomşa – consilier local Sighetu Marmaţiei , Radu Mircea Munteanu - vicepreşedinte, Pompiliu Ispăşoiu – secretar şi consilier local Tăuţii Măgherăuş, Felician Cerneştean – consilier judeţean.

Comitetul judeţean executiv este cel care va lua deciziile la nivelul organizaţiei judeţene. Acestea vor fi apoi supuse aprobării Biroului Permanent Judeţean, constituit din cele două foste birouri PNL şi PDL. Comitetele locale executive din teritoriu vor trebui înfiinţate până cel târziu la data de 31 martie. Structura CjeX-ului urmează să fie completată cu senatorul Liviu Titus Paşca, recent întors în rândurile PNL. 

Citeste si: Noul PNL şi-a ales conducerea. Cine face parte din noua structură

Crin Antonescu: Sănătos ar fi ca marele şi noul PNL să preia guvernarea imediat

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare